Cinci picturi ale lui Nicolae Grigorescu, scoase la licitaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cinci picturi ale lui Nicolae Grigorescu, scoase la licitaţie

Cultură 18 Octombrie 2011 / 00:00 611 accesări

O colecţie de cinci picturi semnate de Nicolae Grigorescu, estimată la peste 145.000 de euro, va fi scoasă la licitaţie în Capitală, în această joi. Tablourile care îşi vor căuta cumpărător sunt: \"Târg la Rucăr\" (estimat la 20.000-40.000 de euro), \"Grota pescarilor la Granville\" (25.000-45.000 de euro), \"Natură statică cu mere roşii\" (25.000-45.000 de euro, în foto), \"Bordei în pădurea de pe Plaiu\" (35.000-65.000 de euro), ”Portreul unui evreu galiţian\" (40.000-80.000 de euro).

Primele două picturi provin din colecţia dr. Alexandru Obregia, medic psihiatru şi profesor universitar, al cărui nume se leagă de fondarea primului spital de neuropsihiatrie. Al treilea tablou a aparţinut Mariei Danciu, soţia pictorului.

Până la licitaţie, operele vor putea fi admirate de public la Hotelul Radisson Blu din Bucureşti, în foaierul Sălii Atlas, de la etajul I.

Nicolae Grigorescu deţine recordul pieţei de artă din România, după ce în aprilie, tot la o licitaţie Artmark, \"Ţărăncuţă cu mărgele roşii\" (denumit anterior \"Ţărăncuţă odihnindu-se\"), s-a vândut cu 270.000 de euro.

Taguri articol


12