Salvatorii montani și polițiștii de frontieră au suspendat, vineri seara, căutările în Munții Maramureșului a cinci tineri ucraineni care potrivit apelului lansat de familii ar fi trecut granița în România, a informat directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga.
"Din păcate, aparținătorii nu au putut oferi absolut niciun indiciu care ar fi ajutat în această căutare, presupunând doar că cei căutați ar fi parcurs anumite rute care i-ar fi dus în zona Vârfului Pop Ivan, aceasta fiind una dintre cele mai dificile și, totodată, periculoase zone. Căutările s-au făcut utilizând dronele din dotare. S-au marcat zonele căutate, s-au făcut fotografii studiate cu ajutorul programului SARUAV", a spus Dan Benga.
Potrivit acestuia, căutările au fost oprite vineri seara, fără a se găsi nici un indiciu că ucrainenii ar fi ajuns în România.
"S-au făcut filmări studiate de cei care se ocupă de analiza datelor, dar, din păcate, după mai bine de șase ore de căutari acestea au fost întrerupte, salvatorii aflați în teren primind rezultatul negativ de la centrul de analiza a datelor. În cazul apariției ulterioare a celor mai mici indicii despre cele două grupuri de tineri, salvatorii își vor relua căutările", a precizat Dan Benga.
Conform sursei citate, aparținătorii tinerilor ucraineni, cinci persoane din două grupuri diferite care, potrivit acestora, este posibil să fi ajuns în România, au făcut solicitare oficială de căutare-informare privind anumite persoane care de mai bine de 20 zile nu au mai dat niciun semn.