22 Ianuarie 2025, 15:14
Rețeaua teroristă Stat Islamic a atacat, vineri, o unitate irakiană a Poliției de frontieră în apropiere de granița cu Iordania, ucigând cel puțin 15 agenți, au anunțat mai mulți responsabili, citați de site-ul cotidianului Le Figaro. "Daech a lansat un atac detonând o mașină-capcană și trimițând militanți la Regimentul al doilea al polițiștilor de frontieră în apropiere de Trebil", a declarat un agent de poliție, folosind acronimul în limba arabă pentru Stat Islamic.