Patrick Rambaud, care a obţinut prestigiosul Premiu Goncourt în anul 1997, îl ironizează pe preşedintele Nicolas Sarkozy şi pe “curtezanii” săi în cea mai recentă carte a sa, intitulată “Chronique du règne de Nicolas Ier”, o parodie istorică a primelor luni de mandat. Specialist în pastişa istorică, Patrick Rambaud povesteşte sosirea noului “monarh” la Palatul Elysee şi micile secrete ale curţii în stilul cronicarilor epopeei napoleoniene.

Portretul pe care autorul îl face “Iubitului Nostru Monarh” şi “Splendidului Nostru Suveran” pendulează între impertinenţa erudită şi ironia cinstită. “Înălţimea sa era atît de mediocră că trebuia să se înalţe prin toate mijloacele”, scrie el, înainte de a se amuza de “Maiestatea sa” care face jogging în şort şi-şi scoate la vedere “muşchii ca şi cum s-ar întoarce din camping”. Autorul face referire şi la politica “Proaspătului Suveran” şi stilul său de a comunica: “Cînd vorbea publicului, de mai multe ori în aceeaşi zi, se umfla în pene ca un porumbel şi se contorsiona ciudat pentru a-şi anima vorbele, al căror sens nu conta prea mult, deoarece discursurile aveau valoare mai mult prin forma lor decît printr-un fond foarte schimbător, în funcţie de auditoriu”. Patrick Rambaud observă şi miniştrii şi consilierii preşedintelui, prezentaţi ca nişte “curtezani”: de la ministrul Justiţiei, Rachida Dati, de origine magrebină, prezentată ca baroana de Ati, la prim-ministrul François Fillon, ducele de Sablé, care avea, scrie el, “umilinţa credincioşilor şi portul unui şef de raion”.