Senatorul Mircea Geoană a fost întrebat, într-o emisiune televizată, în SUA, dacă va mai candida la Preşedinţie, el afirmând că este prea devreme pentru un răspuns, dar a apreciat că “cine a candidat o dată pentru a fi preşedinte nu renunţă la speranţă”. El a menţionat, râzând, că în 2009 a fost foarte aproape de a câştiga: “Unii au spus chiar că am câştigat”. Geoană a spus că este esenţial să se arate faptul că integritatea şi profesionalismul sunt încă importante în România. Potrivit acestuia, cei care vor reuşi să demonstreze acest lucru vor câştiga alegerile în 2012. În toamna anului trecut, vizita lui Geoană în SUA a generat nervozitate printre colegii de partid care au declarat că fostul preşedinte al Senatului trebuia să îi informeze despre această vizită. Mai mult, social democraţii au spus că Geoană a încercat să le ia faţa lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, care plănuiseră o vizită peste Ocean. Vizita în SUA a fost unul dintre capetele de acuzare care au dus la excluderea lui Geoană din partid.