Liderul social-democrat Mircea Geoană a respins, vineri, supoziţiile conform cărora PSD nu ar viza cîştigarea alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că obiectivul partidului la europarlamentare este cîştigarea a 15 mandate din cele 33 care revin României. El a apreciat că alegerile europarlamentare sînt dificile pentru că există un grad scăzut de atractivitate din partea electoratului român şi european, dar că reprezintă un test electorat extrem de important. “Cine ar fi crezut sau suspectat PSD că nu va avea ţintă cucerirea Palatului Cotroceni şi instalarea unui social-democrat în decembrie la Cotroceni înseamnă că nu cunoaşte PSD sau nu cunoaşte politică”, a mai declarat Geoană. În altă ordine de idei, liderul PSD a explicat că achiziţionarea de către România a unor avioane multirol pentru Armata Română ar trebui amînată, cel puţin pînă trece “vîrful de criză”, iar fondurile să fie redirecţionate către sectoarele productive şi către protecţia socială. În opinia sa însă, Armata trebuie să primească fonduri pentru proiectele demarate necesare prezenţei româneşti în teatrele de operaţii şi pentru dotările obligatorii. Geoană a mai declarat, după o întîlnire cu directorul general al Nokia, John Guerry, că, în contextul crizei mondiale, România se află într-o competiţie “acerbă” cu celelalte ţări pentru păstrarea companiilor transnaţionale pe teritoriile lor, în vederea menţinerii locurilor de muncă.