Cine acceptă colectă pentru protocol la bac, exclus din comisii între 1 şi 5 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine acceptă colectă pentru protocol la bac, exclus din comisii între 1 şi 5 ani

Social 29 Iunie 2012 / 00:00 370 accesări

Strângerea de fonduri pentru protocol la examenul de bacalaureat este interzisă, iar cei care vor accepta astfel de practici vor fi excluşi din comisiile de examen pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani, a anunţat, ieri, secretarul de stat Stelian Fedorca. \"Nu vom tolera colectarea de fonduri pentru protocol. Sancţiunile asupra celor care vor accepta o asemenea practică merg până la excluderea din comisiile de examinare pe o perioadă de la 1 la 5 ani\", a spus secretarul de stat din Ministerul Educaţiei. În privinţa organizării şi desfăşurării bacalaureatului, Fedorca a precizat că, în urma discuţiilor purtate cu inspectoratele şcolare, metodologia pentru bacalaureat este respectată, sistemele de supraveghere video sunt funcţionale, iar comisiile, constituite. Probele scrise ale bacalaureatului vor începe în 2 iulie cu testul la limba şi literatura română. Pentru 3 iulie este programată proba scrisă de limba şi literatura maternă, în 4 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului, iar în 6 iulie candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării. În 8 iulie vor fi afişate rezultatele, iar în 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, vor fi depuse contestaţiile. În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la 13 iulie vor fi afişate rezultatelor finale.

Taguri articol


12