Cine este femeia găsită spânzurată pe un iaht!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cutremurător!

Cine este femeia găsită spânzurată pe un iaht!

Eveniment 24 Mai 2016 / 13:23 3921 accesări

Cateluţa Liliana Nicolescu

Cateluţa Liliana Nicolescu

O scenă desprinsă parcă dintr-un film de groază a avut loc luni seara în Portul Turistic Tomis din Constanța. O femeie, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită spânzurată în cabina unui iaht. Descoperirea macabră a fost făcută în jurul orei 21.00. Cea care și-a pus capăt zilelor este Cateluţa Liliana Nicolescu. Femeia lucra ca laborant tehnician la Colegiul Comercial „Carol I“ din Constanța. Se pare că ambarcațiunea denumită "Cosana", pe care și-a pus capăt zilelor Cateluţa Liliana Nicolescu, aparține unor rude de-ale victimei. Femeia avea grijă în timpul liber de acel iaht.Conform unui martor, teribila descoperire a fost făcută chiar de fiul vitreg al Lilianei Nicolescu, un băiat în vârstă de 14 ani. „Băiețelul s-a dus la iaht și a văzut-o pe mama lui spânzurată. A început să țipe ca din gură de șarpe și l-a auzit un om care are grijă de ambarcațiunile de aici din port. Omul a intervenit imediat și a tăiat sfoara sau lanțul acela de care femeia era legată", a povestit o martoră a cumplitelor evenimente.

Apelul prin linia unică 112 a fost primit la ora 20.58. Un echipaj de ambulanță a sosit la fața locului în cel mai scurt timp. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic, aceștia constatând că femeia era moartă de câteva ore. Criminaliștii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au izolat perimetrul și au început cercetările la bordul ambarcațiunii, sub privirile a zeci de persoane ce se aflau în apropierea pontoanelor din Portul Tomis. Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului. Oamenii legii spun că pe trupul neînsuflețit nu s-au găsit urme de violență.

Polițiștii încearcă acum să stabilească ce ar fi putut-o împinge pe Liliana Nicolescu să comită acest gest disperat. Ei au precizat că în cabina iahtului nu a fost găsit vreun bilet de adio. Cunoscuții spun că fiica acesteia, în vârstă de 22 de ani, ar fi plecată în străinătate, acolo unde lucrează. Vestea morții Lilianei Nicolescu a venit ca un trăsnet pentru colegii ei de la Colegiul Comercial „Carol I“. „Suntem în stare de șoc! Timp de 15 ani a lucrat aici, cu noi. Ieri (n.r. - luni) ne-am întâlnit, am stat de vorbă, dar nu dădea niciun semn că ar putea să facă așa ceva. Vă spun asta și pentru că Liliana era o femeie puternică. Într-adevăr, îi era dor de copil. Fata ei era plecată în străinătate", a declarat pentru "Telegraf" Adriana Dima, directorul Colegiului Comercial „Carol I“.

CAZURI NUMEROASE

Amintim că, pe data de 22 mai, o femeie în vârstă de 75 de ani din Tariverde a fost găsită spânzurată. În ciuda eforturilor depuse de medicii sosiți la fața locului, aceasta a fost declarată decedată. Este doar unul din numeroasele cazuri de suicid înregistrate în municipiul și în județul Constanța în ultima perioadă. Noaptea de vineri, 13 mai, a adus o scenă de groază care a cutremurat un întreg cartier constănţean! Locatarii unui bloc de pe Aleea Albatros, din zona CET, au fost treziţi din somn în jurul orei 22.30 de nişte urlete care răsunau în toată clădirea. Aceştia au ieşit speriați din apartamente, pentru ca apoi să-l vadă pe vecinul lor de la etajul 4 strigând că soţia sa a murit. Omul le-a mărturisit, cu puţinele puteri pe care le mai avea, că a găsit-o pe femeie spânzurată în casă. Pe data de 27 martie, o bătrână în vârstă de 86 de ani, din Cernavodă, și-a pus capăt zilelor spânzurându-se în propria gospodărie.

Citește și:

Scenă macabră! Femeie găsită spânzurată în Portul Tomis!

Scenă de groază în Constanța! Femeie găsită spânzurată!



12