Cine judecă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine judecă?

Eveniment 27 August 2012 / 00:00 1455 accesări

ZEGREAN Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a afirmat, sâmbătă, pe blogul personal, că Augustin Zegrean şi Petre Lăzăroiu ar fi obţinut în trecut pentru ei înşişi şi membri ai familiei mai multe beneficii datorate apropierii de Traian Băsescu şi PDL, lucru care i-ar situa în conflict de interese ca şi judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR). “Avem un judecător (Augustin Zegrean - n.r.) care primeşte pensie de handicap şi totuşi ocupă una dintre cele mai înalte demnităţi ale statului, cea de preşedinte al CCR. Este adevărat, domnule judecător, că primiţi această pensie? Potrivit informaţiilor de care dispunem, fratele aceluiaşi judecător a devenit, în anul 2010, conducătorul unei companii private care a primit monopol din partea statului un întins domeniu de reglementare. Respectiva companie s-a înfiinţat prin lege, amendamentul în baza căruia a fost înfiinţată a fost depus de un deputat PDL (pe numele său Cristian Boureanu). Nu reiau celelalte amănunte, ele sunt descrise cu prisosinţă în presa vremii. Este adevărat, domnule judecător, că familia dumneavoastră a primit aceste importante înlesniri materiale din partea Guvernului PDL şi cu susţinerea grupurilor parlamentare PDL? Iar dacă e adevărat, nu credeţi că acest lucru vă plasează într-un conflict de interese cu poziţia de judecător al CCR?”, susţine liberalul. Fratele lui Augustin Zegrean, Mircea Vasile Zegrean, este, din 2010, directorul Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA - CNCIR SA. CNCIR este persoană juridică română, de interes strategic naţional, organizată ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român şi a rezultat din reorganizarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR). Mircea Vasile Zegrean a fost numit, în timpul guvernării Boc, director general al CNCIR. La vremea, aceea PSD şi PNL au acuzat puterea că i-a făcut un \"cadou\" preşedintelui CCR dându-i fratelui său conducerea CNCIR. Mircea Vasile Zegrean lucra de doar un an la ISCIR ca Inspector de Stat Şef, iar potrivit CV-ului său, Zegrean a intrat în institut direct pe acest post de conducere.

LĂZĂROIU Vosganian aduce în discuţie şi biografia unui alt judecător CCR, Petre Lăzăroiu, despre care liberalul susţine, potrivit unor informaţii, că a avut o “colaborare laborioasă”, în calitate de avocat, cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, în perioada în care acesta era ministru al Transporturilor. “Un alt domn judecător are o biografie comună cu cea a preşedintelui suspendat. O biografie înţesată de decizii suspecte, controversate, cu favorizarea reciprocă a celor doi colaboratori şi împotriva interesului public. Ca şi în cazul precedent, şi acest domn judecător a avut, potrivit datelor oferite, înlesniri financiare din colaborarea laborioasă, în calitate de avocat, cu Ministerul Transporturilor. După 2005, fireşte. Nu ne mai spuneţi o dată, domnule judecător, povestea acestei biografii comune, trăite de dumneavoastră şi de Traian Băsescu, pe rând, primar general, preşedinte şi fost ministru al Transporturilor şi, apoi, preşedinte suspendat?”, mai scrie Vosganian, care aminteşte pe blog şi de cazul controversatei judecătoare Aspazia Cojocaru.



12