Asta este o întrebare retorică… Dacă, totuşi, m-aş încăpăţîna să găsesc un răspuns, acela ar fi „nimeni”, pur şi simplu nimeni. În cazul în care mi-ar veni ideea să schimb tonul, transformînd întrebarea într-o exclamaţie, ar trebui să adaug ceva - cine ne scoate din criză ne bagă în balamuc! O asemenea formulare seamănă cu o cimilitură folclorică modernă şi îmi place să i-o dedic preşedintelui ţării noastre.

Astfel de artificii stilistice ironic - absurde mi-au fost inspirate de declaraţia făcută lunea trecută, la o conferinţă de presă, de Traian Băsescu. Nu ştiu dacă şeful statului l-a citit pe Urmuz sau a auzit măcar de originalul poet român interbelic, însă mărturisirea publică a preşedintelui frizează absurdul, ca şi opera lirică urmuziană, despre care unii dintre noi au mai învăţat cîte ceva la facultate, dacă nu s-au făcut marinari. Mi se pare cu adevărat urmuzian felul în care Traian Băsescu îşi permite luxul de a face juma-juma responsabilitatea promulgării unei legi, cu întreaga clasă politică, după ce s-a bătut cu pumnul în piept, pe toată durata campaniei din toamna trecută, susţinînd că el este autorul celebrului „Pact pentru educaţie” şi apărătorul cauzei profesorilor. Asta dacă nu mi-aş aduce aminte şi de exclamaţia prezidenţială de acum vreo zece zile, făcută tot la Cotroceni, în faţa unei delegaţii de sindicalişti din învăţămînt, care suna aşa: „Atît a putut să facă administraţia prezidenţială pentru dumneavoastră, în acest mandat!”… Parcă plutim în plin absurd urmuzian. Atît ce? Numai cu atîta demagogie s-au ales profesorii? Doar cu atîtea minciuni electorale? Nu se putea şi mai mult? Ba da, căci lista păcălelilor e mult mai lungă!

Pentru cei cu memoria scurtă, fac o recapitulare şi mai scurtă. Legea măririi salariilor profesorilor a fost propusă de PSD şi s-ar fi putut aplica dacă Guvernul Tăriceanu ne lăsa moşternire un deficit bugetar de peste 5% iar criza nu dădea năvală atît de repede. E limpede? Întrebarea ce rămîne în mintea tuturor este cînd a minţit Traian Băsescu mai mult, atunci cînd a promulgat legea, ca să dea o pungă de oxigen electoral PD-L-ului, sau acum, cînd face pe victima politică „lucidă” şi joacă acelaşi teatru pe care l-a jucat şi Tăriceanu, cînd refuza mărirea pe motiv că preferă să sacrifice politic PNL-ul, doar ca să rămînă un premier „onest”?! Atunci, Tăriceanu a avut o uşoară creştere în sondaje, dovadă că i-a impresionat pe cîţiva alegători. Acum, Băsescu plînge pe umărul electoratului, ridicînd mîinile a neputinţă, tocmai pentru a mai stoarce cîteva voturi. Dar chestia asta pune un semn prezidenţial de egalitate între luciditate şi cinism… „Onestitatea” şefului statului este demnă de absurdul urmuzian şi vă voi dovedi acest lucru cu un scurt citat din lirica poetului, pe care l-am evocat aici.

„Cînd am pierdut un papuc/ M-au băgat la balamuc/ Crezînd ei c-aşa am chef/ Printre nebuni să fiu şef/ Dar papucul l-am găsit/ Chiar cînd am înnebunit”.

Fără alte comentarii, nici despre criză, nici despre balamuc, nici despre Băsescu sau Urmuz şi nici măcar despre faptul că sîntem singura ţară din lume în care Guvernul refuză să aplice o lege votată în unanimitate de Parlament! Punct.