Acest slogan a apărut în Bucureşti, în cursul dimineţii de ieri, imediat după ce Biroul Electoral Central a comunicat primele rezultate parţiale ale alegerilor prezidenţiale. Sunt stupefiat de lovitura de teatru care s-a petrecut pe scena politică românească! Traian Băsescu a răsturnat exit-poll-urile atunci când nimeni nu se mai aştepta… Am scris că Băsescu a răsturnat alegerile, sau sondajele, cum vreţi să o luaţi, pentru că eu încă mai cred că este vorba de o fraudă electorală de proporţii, divizată în sute de mii de fraude locale mărunte. Da! Altfel ar trebui să acuz o jumătate dintre românii cu drept de vot că au fost proşti sau naivi, ceea ce eu nu cred. Dacă aceste rezultate vor fi validate de Curtea Constituţională, România este aruncată în haos. Nu ne-am întors în urmă cu două luni, când Guvernul Boc a fost dărâmat de moţiunea de cenzură, ci în urmă cu 20 de ani. Iată cum a învrăjbit Băsescu poporul român, iată ce clivaj, mai mare decât orice fractură politică, s-a petrecut sub ochii noştri! Suntem polarizaţi, conflictuali şi antagonici, exact ca şi în urmă cu două decenii, de parcă dictatorul Ceauşescu ar fi fost răsturnat de la putere ieri…
Abia acum îşi va face simţite efectele criza politică, iar criza economică se va agrava. Nu ştiu cum va încerca Băsescu să disloce actuala majoritate parlamentară, pentru a impune un premier şi pentru a reuşi formarea unui guvern?! Nu ştiu dacă sau când vor mai veni banii de la Fondul Monetar Internaţional. Nu-mi dau seama cum va reacţiona leul românesc şi ce se va întâmpla cu economia noastră. Nu pot face niciun pronostic, deoarece evoluţia evenimentelor este imprevizibilă. S-ar putea totuşi să se ajungă la renumărarea voturilor! Asta înseamnă, în mod sigur, că nu vom mai avea guvern până la Crăciun, cum îşi dorea Mircea Geoană.
Dar mai este ceva la care nu vreau să mă gândesc încă, nici măcar în cele mai negre coşmaruri. În ultima zi de campanie, Zoe Petre a făcut o speculaţie juridică halucinantă. Dacă se va adopta o nouă Constituţie, s-ar putea întâmpla ca Traian Băsescu să aibă dreptul la două noi mandate. Vă vine să credeţi? Îl mai puteţi suporta pe Băsescu încă 15 ani?
Dacă acesta rămâne rezultatul alegerilor, înseamnă că o jumătate dintre români au votat pentru un stat poliţienesc, iar cealaltă jumătate pentru o ţară cu adevărat democratică. Halal!