Cine nu fură nu există?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine nu fură nu există?

Economie 21 Aprilie 2016 / 16:47 519 accesări

Oficialul Asociației Oamenilor de Afaceri Florin Pogonaru: „Legislația ANAF pleacă de la premisa că oamenii de afaceri sunt infractori“

Oficialul Asociației Oamenilor de Afaceri Florin Pogonaru: „Legislația ANAF pleacă de la premisa că oamenii de afaceri sunt infractori“

În România persistă ideea că omul de afaceri este, de fapt și de drept, un bișnițar care fură tot ce poate

În România persistă ideea că omul de afaceri este, de fapt și de drept, un bișnițar care fură tot ce poate

Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, spune că în rândul micilor antreprenori se simt energie și dorință de a face afaceri, însă ei se tem că, la primul semn de inițiativă, vor fi suspectați că sunt infractori - „Am o veste bună și una proastă. Managerii simt cumva că pentru a reuși nu mai trebuie să ai nu știu ce legături la Primărie, la Guvern sau mai știu eu unde. Dar ei sesizează că sunt imediat suspectați că sunt în afara legii. Persistă mentalitatea aceea că businessmanul e bișnițar, că fură, ba chiar s-a întărit în ultima vreme, din cauza unor exemple nefericite“. Ba mai mult, Pogonaru spune că însăși legislația emisă de autorități (ANAF, spre exemplu) pleacă de la premisa că antreprenorii sunt infractori - „Grilele de triere ale Fiscului sunt bazate pe experiența infracțională acumulată de ANAF. Ceea ce s-a întâmplat cu celebrul formular 088 este deja școală. ANAF a constatat că evaziunea la TVA se face prin înregistrarea unor firme pe nume de pensionari sau boschetari. Ca atare, orice firmă care are în Consiliul de Administrație un pensionar este penalizată sever, riscând să-și piardă codul de TVA. Și asta pentru că un pensionar este periculos. Nimeni nu se gândește că mai există și oameni de afaceri cinstiți“. Iar circul nu se oprește aici. „Dacă aveți ghinionul, și eu l-am avut, să vă mutați sediul unei firme în aceeași clădire, de la un etaj la altul, automat ajungi să completezi formularul 088, unde nu știi care sunt criteriile de risc. Poți să o pățești grav, chiar dacă funcționezi de 20 de ani!“, conchide Pogonaru.



12