Primul târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte al anului, Confintex, a debutat ieri la Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia şi nici frigul, nici poleiul şi nici scumpirile recente la electricitate şi carburanţi nu i-au împiedicat pe constănţeni să dea iama în standurile celor peste 90 de firme de profil din întreaga ţară. Toată lumea a avut un scop uşor de intuit - haine de iarnă; constănţenii, mai mult decât alţi români, sunt fanatici meteo, aşa că toată lumea era la curent cu cele mai recente prognoze - frig până în martie, ploi torenţiale până în iunie. Şi participanţii la Confintex ştiau asta, aşa că oferta a fost ajustată perfect cererii. Oricum, staţi liniştiţi, au mai rămas destule produse la târg, să tot ajungă până în weekend. Cu puţină răbdare, ieşiţi din Pavilion cu un set complet de iarnă - primăvară, cu tot cu bonus la armură, pornind de la şosete groase şi ajungând la căciuli şi mănuşi de blană, pantaloni de ski şi bocanci de spart poleiul de pe scara blocului. Târgul Confintex este deschis până duminică şi poate fi vizitat zilnic, între 10:00 şi 19:00. Este un program aproape estival, uşor explicabil însă prin interesul elevat pentru fashion al locuitorilor Constanţei. În orice caz, un lucru e sigur - este doar primul din multele târguri de gen care vor avea loc în 2013 la malul mării. Confintex este organizat de Expoconfintex, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa.