Cine va fi noul premier?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD şi PD-L au început negocierile avansate; PNL s-a autoexclus

Cine va fi noul premier?

Eveniment 10 Decembrie 2008 / 00:00 983 accesări

Discuţiile avansate dintre liderii PD-L şi cei ai PSD pe marginea protocolului de colaborare într-o viitoare coaliţie de guvernare au avut loc, aseară, la sediul Senatului. La sfîrşitul întîlnirii, liderul PD-L, Emil Boc, a declarat că mandatul democrat-liberalilor a fost acela “de a continua discuţiile, negocierile în vederea formării unei majorităţi cu cele două partide politice care şi-au arătat disponibilitatea de a constitui o formulă majoritară cu PD-L. Avem obligaţia să realizăm un compromis naţional pentru a da României o guvernare majoritară. Există premisele realizării acestui compromis raţional cu PSD”. El şi-a exprimat regretul că “PNL s-a autoexclus de la un asemenea parteneriat cu PD-L”, prin poziţia inflexibilă adoptată. Boc a arătat că, în cadrul discuţiilor, s-a ajuns la concluzia că există puncte de vedere relativ comune în ceea ce priveşte cîteva obiective ale fiecărui partid în parte, precum necesitatea menţinerii şi creării de noi locuri de muncă, necesitatea menţinerii cotei unice, unde se pot găsi soluţii propuse de PSD, cu protejarea persoanelor cu venituri mici, “aici poate fi şi cheia unui compromis raţional, cînd două partide venind din direcţii diferite pot găsi un număr de puncte importante asupra cărora să cadă de acord, iar acele puncte să reprezinte cele mai stringente nevoi ale României şi ale oamenilor”. Boc a precizat că există puncte comune şi în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea autostrăzilor, a drumurilor judeţene, a drumurilor naţionale, îmbunătăţirea mecanismelor de absorbţie a fondurilor europene, descentralizarea reală a birocraţiei din România, “de a înceta politica prin care dăm administraţiilor locale sarcini fără a le da resursele aferente”, dezvoltarea agriculturii. Liderul PD-L a arătat că respectă viziunea PSD cu privire la necesitatea protecţiei persoanelor defavorizate sau persoanelor aflate în nevoi, cum ar fi şomerii, pensionarii cu venituri mici, persoanele cu salarii mici. Boc a afirmat a spus că unul din obstacolelele discuţiilor de aseară l-a constituit participarea sau neparticiparea UDMR într-o formulă de guvernare, însă declaraţia sa nu a indus faptul că PD-L ar ţine cu dinţii de colaborarea cu reprezentanţii maghiarilor: “Sîntem în negocieri, ceea ce înseamnă că lucrurile sînt deschise şi că atunci cînd negociezi nu închizi nici un capitol înainte de a finaliza negocierile”. Pedeliştii continuă să revendice însă funcţia de premier, după cum a lăsat să se înţeleagă liderul PD-L: “Avem nevoie de un guvern consistent, stabil. O guvernare trebuie concepută pe o perioadă de patru ani şi numai un guvern care porneşte la drum cu asemenea concepţie poate reprezenta soluţia cea mai bună pentru a da românilor speranţele că într-adevăr acest Guvern poate să le rezolve problemele”.

Geoană: „E prematur să vorbim de portofolii înainte să consfinţim parteneriatul”

La rîndul său, liderul PSD Mircea Geoană s-a declarat mulţumit de evoluţia negocierilor: „Am avut o rundă de discuţii încurajatoare cu partenerii de la PD-L”. Preşedintele PSD a declarat că negocierile cu PD-L au avansat pe diferite capitole, în condiţiile în care „democrat-liberalii au avut deschiderea de a accepta componenta socială din programul PSD de guvernare pentru un viitor program de guvernare comun. „Sîntem satisfăcuţi de faptul că soluţiile pe care le-am avansat pentru continuarea creşterii pensiilor mici, inclusiv a celor de la CAP, continuarea creşterii salarilor mici, continuarea sprijinului pentru agricultură şi dezvoltare în zona rurală etc şi soluţia subvenţionării 100% de către stat şi de către autorităţile publice locale a izolaţiei termice a blocurilor au o rezolvare rezonabilă”, a declarat Geoană, adăugînd că sînt subiecte care necesită o abordare mai detaliată. El a spus că specialiştii au început deja să lucreze pentru a respecta calendarul care a fost impus, acela de a avea un guvern instalat pe 22 decembrie, însă a ţinut să precizeze că în cadrul discuţiilor nu s-a pus încă problema de a desemna portofolii sau persoane pentru viitoarele ministere: „Ar fi prematur să vorbim de portofolii înainte să consfinţim acest parteneriat cu un document de mare coaliţie, în spiritul marilor coaliţii din Germania, Austria şi marile ţări europene. Cred că putem, cu efort, cu sprit de flexibilitate din ambele părţi, să găsim în zilele următoare o formulă care să consfinţească acest partneriat care este singura soluţie raţională în acest moment. Întrebat dacă UMDR este un obstacol în formarea Guvernului, Geoană a afirmat: „poziţia PSD nu are niciun fel de dimensiune etnică sau de altă natură. Dacă putem interpreta rezultatul alegerilor ca o victorie a opoziţiei, - PSD în opoziţie patru ani - înseamnă că opoziţia a cîştigat alegerile cu un scor zdrobitor. Cu PSD şi PD-L ar fi o supermajoriate în Parlament, cu 70%”.

Ambii lideri de partid au anunţat, după discuţiile de aseară, că negocierile vor continua, astăzi, în jurul orei 12,00, la Senat şi au reafirmat faptul că preşedintele ar putea numi, tot astăzi, viitorul premier, după o nouă rundă de consultări cu PSD şi PD-L.

Adina MITEA, Mihaela DRAGOMIR



12