Cine va trage paiul scurt - CEC sau Eximbank?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine va trage paiul scurt - CEC sau Eximbank?

Economie 29 Septembrie 2014 / 00:00 834 accesări

Una dintre cele două bănci de stat, CEC Bank sau Eximbank, va deveni bancă de dezvoltare și va asigura finanţare atât pentru proiecte europene, cât şi pentru economie, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Cu o cotă de piaţă de peste 7%, CEC Bank se plasează pe poziţia a cincea în sistemul bancar, între Raiffeisen Bank (poziţia a patra) şi UniCredit Ţiriac Bank (poziţia a şasea). Banca s-a mutat treptat dinspre finanţarea exclusivă a segmentuui de populaţie spre creditele date întreprinderilor mici şi mijlocii şi împrumuturile pentru municipalităţi. De asemenea, CEC Bank are un portofoliu semnificativ de titluri de stat. De cealaltă parte, Eximbank este o instituţie cu regim special, acţionând atât în numele statului, pentru emisiune de garanţii, cât şi în nume propriu, prin creditarea companiilor. Misiunea iniţială a băncii, care se adresează exclusiv persoanelor juridice, a fost susţinerea exportatorilor, dar ulterior, obiectul de activitate al EximBank s-a extins către aproape întreg mediul de afaceri. „Tot în domeniul finanţării, sunt discuţii cu BEI şi BERD pentru a se crea o facilitate de finanţare a localităţilor cu un anumit număr de locuitori, urmând să fie asigurat sprijin total, de la documentaţia tehnică până la investiţia în sine“, a mai spus Teodorovici. Un alt proiect prevede ca primăriile să nu mai fie lăsate să se împrumute singure, ci să ia împrumuturi speciale de la stat.



12