WAG THE DOG, VARIANTA ROMÂNEASCĂ În toamna lui 2008, Banca Naţională a României (BNR) pompa în piaţă un miliard de euro, ca să apere leul de ceea ce la prima vedere părea a fi un atac speculativ din străinătate. Guvernatorul Mugur Isărescu vorbea public despre evenimentul cu implicaţii asupra siguranţei naţionale. „Încercarea de a destabiliza leul a eşuat. Cei care au anticipat greşit şi-au primit porţia”, spunea Isărescu, precizând că mai multe bănci străine au intrat în piaţă şi au cumpărat agresiv valută. Se zvonea că gigantul american JP Morgan ar fi pierdut o sumă uriaşă, în acele zile, încercând să deprecieze cursul nostru la 5 lei/euro. Pe de altă parte, mulţi jucători din piaţă au fost reticenţi, apreciind că atacul asupra leului nu a fost decât o farsă mediatică pre-electorală. Cinci ani mai târziu, adevărul este încă necunoscut, iar disputele între cele două tabere continuă. Ultimul clinci a avut loc chiar zilele trecute, în blogosferă, după cu vicepreşedintele executiv al Bancpost de la acea vreme, Lucian Isar (care a fost demis în urma evenimentului), a scris pe blogul său că atacul a fost o farsă media de tipul celei din filmul „Wag the dog”: „În preajma unor alegeri, unui regizor i se cere să însceneze un război care să stimuleze imaginarul electoratului şi pe care, bineînţeles, să îl câştige administraţia. Fără să-şi imagineze că, peste doi ani, Consiliul Concurenţei va invalida scenariul filmului pre-electoral, consilierul BNR Lucian Croitoru a scos repede un studiu, prin care a încercat să şteargă erorile de scenariu, că doar au lucrat cu actori şi scenarişti de umplutură. Filmele bune ies când se folosesc experţi, că altfel se vede tancul de carton”. Între cei care resping ipoteza atacului speculativ se află şi fostul directorul executiv al ING Bank (una dintre băncile care ar fi participat la show), Mişu Negriţoiu. Într-o opinie publicată în Ziarul Financiar, el aminteşte de efectele negative ale dispariţiei leilor din piaţă: „Dobânda la lei a crescut exploziv, ceea ce a făcut aproape imposibilă finanţarea companiilor. Asta s-a văzut în 2009, când PIB-ul a scăzut cu 7%, iar şomajul a urcat puternic. Dobânda-cheie a încremenit la 10,25%, iar măsurile nepopulare au fost implementate cu întârziere, în februarie - martie 2009, când a început acordul cu FMI. De ce? Pentru că e mai uşor să dai vina pe alţii”.

CONSECINŢE GRAVE În replică, oficialul BNR Lucian Croitoru spune că, în octombrie 2008, schimburile pe leu au crescut cu 77%, faţă de luna precedentă: „Ulterior, în ianuarie 2009, schimburile au crescut cu doar 15% şi leul s-a depreciat violent, dar nimeni nu a mai vorbit despre un atac speculativ”. În discuţie a intrat şi analistul economic Florin Cîţu, care pregăteşte un studiu amplu despre „Octombrie 2008”. Dacă atacul a fost ratat, de ce, după nici 30 de zile, rata de schimb a ajuns la un nou maxim şi a ţinut-o aşa până la intervenţia băncilor centrale din regiune?, se întreabă Cîţu. El remarcă şi că rezervele valutare ale BNR au crescut, în octombrie 2008, deşi ar fi trebuit să scadă dacă banca centrală ar fi apărat într-adevăr leul. Şi reprezentantul UniCredit Ţiriac Bank, Dan Pascariu, a intervenit, notând că „BNR ar fi trebuit să spună dacă băncile româneşti au fost vinovate sau nu, pentru că, în urma acuzaţiilor, multe dintre ele au fost afectate”: „Să ne aducem aminte de trezorierii care au fost obligaţi să părăsească băncile”. Nici directorul general adjunct al BRD, Claudiu Cercel, nu crede în teoria atacului, considerând că ce s-a întâmplat în octombrie 2008 a fost o „situaţie de piaţă, într-un context internaţional deja tensionat, pe care actorii au încercat să o minimizeze”: „Factorul politic a avut un rol important. Parlamentul a decis atunci să majoreze cu 50% salariile profesorilor... o decizie decuplată total de fundamentele economice”. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că cei de la Consiliul Concurenţei au finalizat o amplă investigaţie în acest sens, fără a aplica însă vreo sancţiune, fapt care nu-i prea ajută pe cei care susţin teoria atacului. Concluziile le trageţi singuri. Adevărul… peste 45 de ani.