Cineastul Zhang Yimou a încălcat legea chineză a copilului unic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cineastul Zhang Yimou a încălcat legea chineză a copilului unic

Monden 03 Decembrie 2013 / 00:00 494 accesări

Cineastul chinez Zhang Yimou, una dintre marile personalităţi culturale din China, a recunoscut că are trei copii cu soţia lui actuală, încălcând astfel politica oficială a copilului unic. Regizorul chinez are doi fii şi o fiică cu actuala lui soţie, au precizat într-un comunicat publicat pe un microblog reprezentanţii studiourilor Yimou, compania de producţie a cineastului. Având deja un copil cu fosta lui soţie, cineastul a încălcat astfel regulile draconice ale planificării familiale din China. ”Zhang Yimou vrea să îşi prezinte cele mai sincere scuze în faţa publicului pentru repercusiunile negative ale acestei chestiuni”, se precizează în acelaşi comunicat.

Celebrul regizor, a cărui absenţă din viaţa culturală publică a fost deja remarcată în ultimele săptămâni, a fost acuzat în luna mai, de presa chineză, că are cel puţin şapte copii cu mai multe femei. Aceste acuzaţii sunt false, spun reprezentanţii studiourilor Yimou, care i-au ameninţat pe autorii lor cu acţiuni în justiţie. Serviciile de planificare familială au deschis o anchetă ce îl vizează pe Zhang Yimou, care, ţinând cont de veniturile sale, riscă să primească o amendă foarte mare. Numeroşi internauţi chinezi s-au declarat însă supăraţi din cauza acestor presupuse încălcări ale legii, pe care, în opinia lor, doar bogaţii pot să şi le permită în China. În trecut lăudat pentru filmele sale (dintre care unele au fost interzise în China), Zhang Yimou, în vârstă de 62 de ani, a devenit unul dintre susţinătorii regimului, participând la organizarea marilor ceremonii oficiale, precum cea de sărbătorire a celor 60 de ani de la instaurarea regimului comunist în China, în 2009, şi evenimentul de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008. Cel mai mare succes de box-office al regizorului Zhang Yimou a fost lungmetrajul ”Eroii / Hero”, cu Jet Li în rolul principal, care a avut încasări de 54 de milioane de dolari în SUA. Cel mai recent film al său se intitulează ”The Flowers of War” (2011) şi l-a avut în rolul principal pe actorul Christian Bale. Acest lungmetraj a fost nominalizat în 2012 la Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Zhang Yimou a fost nominalizat de două ori la Oscar. Niciun film şi niciun regizor din China nu a câştigat vreodată un trofeu major la gala organizată de Academia de Film americană. Regizorul Zhang Yimou a câştigat două premii Leul de Aur, în 1992, cu ”Qiu Ju da guan si / The Story of Qiu Ju”, şi în 1999, cu ”Mica învăţătoare”, precum şi un Leu de Argint, cu ”Da hong deng long gao gao gua / Raise the Red Lantern”, în 1991, la Festivalul de Film de la Veneţia. Primul său film, ”Sorgul roşu”, în care joacă Gong Li, soţia şi muza sa, a câştigat Ursul de Aur la Berlin în 1988. Cineastul chinez are în palmares şi două premii BAFTA.

Beijingul a anunţat, luna trecută, o modificare importantă a politicii sale de control al naşterilor şi va permite cuplurilor cu copil unic să aibă de acum înainte şi un al doilea copil.

Taguri articol


12