Cinism demagogic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Cinism demagogic

Eveniment 05 Iulie 2010 / 00:00 360 accesări

Aşa poate fi caracterizată atitudinea lui Traian Băsescu din timpul recentei vizite pe care a făcut-o în zonele sinistrate. Râsul hăhăit de altădată a fost înlocuit cu un fel de rânjet pe jumătate crispat sau cu o grimasă serioasă. Când lumea adunată în jurul tău abia se stăpâneşte să nu izbucnească în lacrimi îţi piere şi ţie cheful de glume proaste, cum faci de obicei, dar tot nu-ţi poţi schimba personalitatea sau măcar atenua stilul sarcastic! Unde sunt băile de mulţime de odinioară?

După şapte zile de potop, preşedintele a catadicsit să iasă din vizuina de la Cotroceni, dar a fost evident că a făcut-o mai mult de gura presei şi că nu prea l-a tras inima să dea ochii cu oamenii disperaţi. Ca şi premierul, el a evitat abil locurile în care SPP-ul l-a avertizat că îl aşteaptă numeroşi sinistraţi nemulţumiţi. Totuşi, spre deosebire de Emil Boc, lumea nu a îndrăznit să-l huiduie pe Băsescu sau să arunce cu ouă după el! În schimb, în câteva situaţii, românii l-au interpelat destul de agresiv, înşirându-i pe nerăsuflate câteva of-uri pe care le-a comentat şi presa: vilele lui Videanu, consilierii Elenei Udrea, reducerile de salarii sau digurile neconsolidate în ultimii doi ani, din cauză că banii publici s-au scurs către clientela politică. Toate astea, cu o singură excepţie incredibilă! Am rămas înmărmurit când am văzut scena în care o ţărancă, auzind că statul le va pune la dispoziţie oamenilor materiale de construcţie pentru a-şi ridica singuri alte case în zone mai ferite de ape, s-a repezit să-i pupe mâna preşedintelui... Oare suntem un popor de slugi care îi sărută mâna lui Iuda chiar şi acum? Înseamnă că ne-am ales cu adevărat singuri această soartă şi avem conducătorii pe care îi merităm! Asta este morala fabulei pentru scena în care preşedintele şi-a întors buzunarele pe dos, căutând retoric bani pentru cei loviţi de ape. În cel mai elegant caz, aş califica gestul drept umor negru, însă e mult mai rău de atât...

Traian Băsescu şi Emil Boc au vizitat zone ruinate din România şi nu au mai putut mărşălui în uralele mulţimilor, ca pe vremuri. După ce că au pierdut totul, unii vor avea şi veniturile reduse de la 1 iulie, indiferent dacă sunt salariaţi sau şomeri, motiv pentru care n-am citit speranţă pe chipul vreunui sinistrat. Oamenii simpli şi-au păstrat, însă, din păcate încă şi astăzi, un complex de inferioritate în faţa şefului statului... Deşi au fost minţiţi în ultimii ani de nenumărate ori, pentru ei Băsescu a rămas tot \"tătucul\" de la care aşteaptă \"salvarea\". Ce ironie a sorţii! Iar tătucul umbla printre stane de piatră, căci aşa păreau oamenii, explicând demagogic că vor fi deblocate fonduri din rezerva strategică a ţării, însă avertiza cinic că sinistraţii nu pot fi ajutaţi cu mai mult şi trebuie să-şi reconstruiască locuinţele în altă parte. Adică le hotăra soarta din vârful buzelor. În această atmosferă, câte o stană de piatră mai dorea să-i pupe şi mâna.... Halucinant! Combinaţia aproape letală dintre calamităţile naturale, criza economică şi tandemul Băsescu-Boc riscă să se transforme într-un cocktail Molotov. Vom vedea.



12