Domnul Videanu şi-a dat arama cinismului pe faţă. Comentând gestul profesoarei care se află de câteva săptămâni de zile în greva foamei şi-a pus, cum se spune, palma în fund. Adică, pe scurt, şi-a tras basca pe ochi, ca şi cum nu ar fi în joc soarta unui om, trecând nepăsător peste o situaţie critică! Pot să intre în greva foamei încă 1.000 de cadre didactice, nu contează, dumnealui i se fâlfâie! Ca şi guvernului din care a făcut parte până de curând! Mai marii patriei au devenit imuni în faţa atâtor drame care se perindă prin faţa lor. Doi bani nu dau pe cei care suferă din cauza lipsurilor cu care se confruntă ţara! Domnul Videanu a rostit cele menţionate mai sus cu o seninătate demenţială. Faţă de amărăşteni, mahării portocalii pot fi identificaţi cu uşurinţă, fiind singurii care afişează la unison bunăstarea fără cusur. Omul din popor este trist şi îngândurat. Poartă haine cenuşii şi umblă toată ziua împovărat de lipsuri de tot felul. Se citeşte pe faţa lui că i-a pierit cheful de viaţă. Mahărul, reprezentând prototipul gen Videanu, poate fi luat ca reper al seninătăţii fără frontiere. Indiferent de numărul celor care ar intra în greva foamei, ca singură alternativă de protest, dumnealui rămâne la fel de senin ca în prima zi. Presupun că, în timpul liber, domnia sa vizitează propriul său palat, pentru că, atunci când era ministru, era mult prea ocupat şi stresat de grija faţă de soarta naţiunii. Guvernul domnului Boc promovează un cinism feroce. Ca un elev silitor ce este, domnia sa a preluat din apucăturile prezidenţiale cu care deja ne-am obişnuit. Să ne aducem aminte de cinismul vărsat de preşedintele Băsescu în timpul unor vizite efectuate în zonele afectate de inundaţii. Ca şi cum nu ar fi fost destul dezastrul generat de apele ieşite din matca lor, domnul preşedinte a găsit de cuviinţă să-i ia pe câţiva dintre sinistraţi la ture. Şi dacă starea de necesitate o cerea, să dea de pământ cu ei! Trebuie să recunosc că, în materie de cinism, nimeni nu-l întrece pe preşedintele Băsescu. Domnia sa deţine modelul cel mai scurt şi mai apăsat de cinism-hăhăitul. În faţa hăhăitului prezidenţial, cuvintele sunt de prisos. Ca simplu amărăştean, te simţi umilit, singur şi fără nicio protecţie. Mă refer inclusiv la protecţia socială, aia cu care preşedintele se bătea cândva în piept, falimentând toate fabricile de cărămizi. Se ştie că, în general, politicienii se bat cu cărămida în piept… În PDL, cinismul este promovat pe diverse căi. Sunt cei care, indiferent cât de cenuşie este ţara, chiar cenuşă fiind, dumnealor o ţin langa cu roz bombonul patentat de Guvernul Boc, gata să inaugureze şi un metru de autostradă măturată cu măturoiul îmbibat cu foarte multe promisiuni electorale. O altă categorie de cinici este reprezentată de masa mare a pupincuriştilor. Ei sunt antrenaţi special ca să facă, la comandă, evident, din preşedinte un fel de Alba ca Zăpada în versiune masculină. Chiar dacă realitatea nu are nicio legătură cu personajul zugrăvit în extaz de cei menţionaţi mai sus! Punctul terminus al cinicilor cu norma este reprezentat de pânzele albe. Până acolo, adică până în pânzele albe, merg cei care o apără, uneori, cu mijloace de-a dreptul jenante sau caraghioase, pe Roberta Anastase. În cazul dumneaei, cinismul prezidenţial se manifestă printr-o omisiune crasă gen “Nu am văzut, nu am auzit!” La o scară cu totul diferită se poartă cinismul doamnei Udrea, care poartă încălţări de lux în timpul vizitelor de lucru. Pe praful ăsta? Aşa arată cinismul de lux din PDL.