Locuitorii comunei Topalu s-au adunat, la acest sfîrşit de săptămînă, cu mic şi mare, pentru a lua parte la cel mai important eveniment cultural al toamnei, Festivalul-Concurs de Interpretare a Cîntului, Dansului şi Portului Popular „Dan Moisescu“ (8 – 10 octombrie). Tradiţionala manifestare care a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie a avut, din acest an, un caracter internaţional, la eveniment luînd parte ansambluri din zona transfrontalieră a Bulgariei.
Joi seară, în rîndul spectatorilor Festivalului „Dan Moisescu“ s-a aflat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, alături de directorul Direcţiei de Cultură din cadrul CJC, Cristian Zgabercea. Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi-a manifestat încrederea în continuitatea acestui festival unic în România, apreciind în mod deosebit calitatea organizării şi talentul tinerilor. Acesta a fost impresionat de dragostea cu care se cîntă muzica populară românească la Topalu.
La rîndul său, directorul Direcţiei de Cultură din cadrul CJC, Cristian Zgabercea, a precizat: „Festivalul de la Topalu este un eveniment cu tradiţie, deja, în judeţul Constanţa. Este la cea de-a XIII-a ediţie şi la prima ediţie internaţională. Avem alături de noi echipe folclorice şi interpreţi din Bulgaria. Este normal ca ei să fie alături de noi, avînd în vedere rădăcinile comune ale Dobrogei româneşti şi Dobrogei bulgăreşti. Nu rămîne decît să extindem această arie a vecinilor care vor fi prezenţi la festivalul de la Topalu“.
Tradiţionala manifestare s-a deschis joi seară, cu o paradă a cîntului, dansului şi portului popular la care au luat parte toate ansamblurile invitate la festival, atît din ţară, cît şi din Bulgaria. Apoi, pe scena Căminului cultural din localitate au urcat „Junii Murfatlarului”, ansamblul „Mugurelul“ din Cernavodă, grupul multietnic „Prietenia“ din Mihail Kogălniceanu, ansamblul „Româncuţa“ din Cumpăna şi „Dobrogeanca“ din Ovidiu. Ansamblurile au impresionat prin valoarea şi tehnica coregrafică, precum şi prin profesionalismul de care au dat dovadă membrii acestora, în majoritate tineri. Frumuseţea costumelor, precizia paşilor au fost apreciate de către spectatorii prezenţi la festival, veniţi să se desfete, la sfîrşit de săptămînă, cu muzică populară de calitate. Apoi, orchestra „Plaiuri dobrogene“, condusă de dirijorul Costel Cloşcă, a interpretat imnul festivalului. După acest moment, a început concursul propriu-zis. Cei 19 concurenţi care s-au întrecut în măiestrie pe scena Căminului cultural din Topalu sînt laureţi ai diverselor concursuri de folclor naţionale. Aceştia sînt: Costel Popa din Mediaş, Loredana Ianca din Constanţa, Denisa Mariana Grecu din Tîrgovişte, Cristian Bogdan - Constanţa, Alexandru Pătraşcu – Bucureşti, Dumitru Olteanu - Constanţa, Stelian Cora - Braşov, Ana Maria Botezatu - Vrancea, Ilie Dură - Vîlcea, Georgiana Baciu - Ploieşti, Gabriel Lungu - Olt, Irina Gorga - Tulcea, Ionel Lazăr - Argeş, Dănuţ Onoiu - Suceava, Augustin Constantinescu - Vîlcea, Georgiana Diana Lică din Argeş, Georgiana Mănăilă din Bucureşti, Viorel Avisalon - Constanţa şi Ancuţa Savu din Piteşti. Ei au avut de interpretat cîte o doină sau baladă şi o horă sau o sîrbă. Deosebit de apreciată de către spectatori a fost prestaţia celor doi locuitori din Topalu, Dumitru Olteanu şi Viorel Avisalon, preoţi din Topalu.
Juriul a fost alcătuit din: Oana Petrică - directorul Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bucureşti, Paul Nicolescu – directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa, Gheorghe Murat - primarul comunei Topalu, Maria Magiru - directorul Muzeului de Artă Populară, Doina Voivozeanu - directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Constanţa, Silvia Ţigmeanu -directorul Universităţii Populare Constanţa şi consilierul judeţean Atanasie Teodorescu.
Evoluţia concurenţilor a fost urmată de recitaluri ale ansamblurilor bulgăreşti şi de cel susţinut de solistul Ion Ghiţulescu din cadrul ansamblului artistic „Doina Gorjului“ din Tîrgu Jiu.
Cea de-a doua seară a festivalului-concurs „Dan Moisescu“ a fost deschisă, vineri, de ansamblurile de copii şi adulţi din Topalu, fiind urmată de gala de premiere. La închiderea ediţiei, cîştigătorii nu fuseseră încă desemnaţi.
Festivalul Concurs de Interpretare a Cîntului, Dansului şi Portului Popular „Dan Moisescu“ s-a desfăşurat în cadrul Proiectului „Comunicare interculturală şi integrare europeană” - Programul PHARE CBC 2005 - România-Bulgaria. Cele opt ansambluri invitate din zona transfrontalieră a Bulgariei - Tervel, Dobrich, Crusari şi General Toseva au dat un caracter internaţional manifestării. Ediţia din acest an a festivalului „Dan Moisescu“ a fost organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa, Consiliul local şi Primăria Comunei Topalu, împreună cu Căminul cultural din localitate.