CIO a decis să nu suspende Rusia de la Jocurile Olimpice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CIO a decis să nu suspende Rusia de la Jocurile Olimpice

24 Iulie 2016 / 18:46 488 accesări

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis, duminică, faptul că Rusia nu va primi o interdicţie generală de participare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro şi va lăsa federaţiile internaţionale să decidă, informează site-ul BBC.

Astfel, oficialii federaţiilor naţionale vor decide soarta sportivilor ruşi în ceea ce priveşte participarea acestora la Olimpiadă. Mai mult, în cazul în care federaţiile vor decide să permită participarea Rusiei, atleţii ruşi care doresc să participe la Rio de Janeiro vor trebui să îndeplinească criterii stricte stabilite CIO.

Joi, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dat dreptate Federației Internaționale de Atletism (IAAF), care a suspendat federația rusă în urma concluziilor unei comisii independente despre sistemul de dopaj organizat în Rusia.

Suspendarea dictată împotriva sportivilor ruşi vine ca urmare a unei investigaţii demarate după declaraţiile făcute de Grigory Rodchenkov, directorul laboratorului antidoping care s-a ocupat de testarea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci. Acesta a mărturisit că, personal, a dezvoltat un cocktail de trei substanţe interzise care, mai apoi, a fost oferit atleţilor.

A 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, ce va avea loc în Brazilia, la Rio de Janeiro, se va desfăşura în perioada 5-21 august.

Taguri articol


12