Cristian Cioacă îşi va putea relua activitatea în cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti pe postul pe care l-a ocupat înainte de a fi arestat preventiv, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Cioacă ar urma să revină pe postul de dispecer, atât timp cât nu este condamnat definitiv. El va fi pus la dispoziţie şi nu va avea dreptul să poarte armă. De asemenea, nu va putea instrumenta cauze penale. Cristian Cioacă, condamnat de instanţa de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, a fost eliberat vineri seară din Penitenciarul Colibaşi, după ce completul de divergenţă al Curţii de Apel Piteşti a admis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Cioacă a fost pus în libertate deoarece, conform noilor reglementări legale, decizia instanţei este în acest caz executorie, deşi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cristian Cioacă poate părăsi ţara sau localitatea de domiciliu, deoarece magistraţii nu i-au impus nicio interdicţie, înlocuind doar măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar. Inculpatul are doar obligaţia de a se prezenta la Poliţie, conform graficului. Completul de divergenţă care a decis revocarea arestării preventive s-a întrunit după ce completul de doi judecători de la Curtea de Apel Piteşti nu ajunsese la o concluzie unanimă asupra solicitării, în urmă cu o zi. A fost pentru a treia oară când cele două judecătoare care formează completul nu au ajuns la aceeaşi hotărâre cu privire la menţinerea măsurii arestului preventiv în cazul Cioacă.