În perspectiva sărbătorilor pascale, oul şi cioara se concurează intens în materie de vopsit. În această perioadă, se poartă încă, după datina străbună din politichie, cioara bălaie. La începuturile existenţei sale ca reper politic, cioara era cioară. Sigur, dizgraţioasă şi gălăgioasă, după cum o ştim din negura vremurilor de altădată. După aceea, în anumite momente de răscruce sau pe perioada derulării campaniilor electorale, politicienii au prins de veste că ţine cu cioara vopsită. Propagandiştii au realizat că electoratul se dă în vînt după culorile ţipătoare. În definitiv, sînt la modă politicienii care ţipă mult şi tare. În aceste condiţii, este de înţeles interesul pe care domniile lor îl manifestă faţă de soarta şi metabolismul cunoscutei zburătoare. La început, ca orice început, cioara era vopsită cu o oarecare timiditate. De fapt, mînjită cu acuarele. A existat, în acea perioadă, o anumită simbolistică. Pe urmă, în pas cu transformările survenite în capitalismul nostru de cumetrie, s-a trecut la culori pastelate. De pildă, astăzi, în loc de soluţii menite să ne scape din ghearele crizei, politicienii ne prezintă peisaje cu cascade cu ape termale şi legende despre Dracula, hulit pînă mai ieri de o anumită parte a clasei conducătoare. În anii comunismului, cioara vopsită era proţăpită pe toate gardurile, funcţionînd chiar şi ca agenţie de turism. De pildă, organiza excursii în paradis pentru clasa muncitoare. În zilele noastre, cînd marxismul se chinuie să ajungă din urmă capitalismul, cea mai vopsită cioară este cea care provine din diferite alianţe. Cu cît sînt mai multe partide în acest nucleu, pentru că se poartă chestia asta, identificarea ciorii ridică numeroase semne de întrebare. În astfel de cazuri, care apar atunci cînd nu se găsesc soluţii viabile pentru ţară, cioara vopsită arată ca o paparudă. Zici că i-au turnat sărmanei o găleată de vopsea în cap. Fiecare partid are alocat un interval de timp destinat plimbărilor cu cioara vopsită în intervalul cutare sau cutare. Cu toate că astfel de demonstraţii cu pene sînt bine organizate, apar frecvent nemulţumiri şi discuţii pe această temă. Sînt lideri care sînt acuzaţi că, încălcînd protocolul aflat în vigoare, exagerează în ce priveşte plimbatul cu cioara vopsită prin faţa naţiunii. Alţii s-au grăbit să intre direct în campania electorală pentru europarlamentare sau prezidenţiale. În acest scop, transformă cioara vopsită în papagal. Deseori, în astfel de cazuri, cioara vopsită se contrazice singură de la un partid la altul. Confundă stînga cu dreapta şi invers. Nu cîrîie în anumite confruntări ideologice, ce-i drept, dar măcăne precum raţa trecută prin apa politichiei. Sînt politicieni care folosesc cioara vopsită pe post de podoabă, cu toate că există destule odrasle şi alte podoabe în politichia noastră! În cadrul unei alianţe, indiferent de natura doctrinelor, cioara vopsită este alergată precum hoţii de cai. Cu toate că are fel şi fel de culori pe ea, cioara preferă numai roz-bombonul.