Cioban condamnat după ce a atentat la viața unui coleg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sentință definitivă

Cioban condamnat după ce a atentat la viața unui coleg

Eveniment 02 Februarie 2015 / 00:00 760 accesări

            Curtea de Apel Constanța l-a condamnat, la sfârșitul săptămânii trecute, la cinci ani de detenție pe Sandu Duia, un cioban în vârstă de 48 de ani, acuzat că a atentat la viața unui coleg. Sentința este definitivă. Conform anchetatorilor, polițiștii din comuna Mihail Kogălniceanu au intrat în alertă în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2014, după ce un bărbat a sunat la 112 și a cerut ajutor, spunând că, pe câmpul dintre satele Mireasa și Pantelimon, un cioban a fost înjunghiat. Polițiștii trimiși în zona indicată au găsit victima, care zăcea într-o baltă de sânge, în agonie. Medicii i-au acordat îngrijirile necesare și au reușit să-i salveze viața. Oamenii legii spun că în apropiere se afla și agresorul, care a fost reținut pentru audieri. Din cercetări a reieșit că cei doi protagoniști ai incidentului, Sandu Duia și Doru Loghin, lucrează la aceeași fermă. În dimineața de 9 septembrie 2014, cei doi ciobani au plecat cu oile pe islaz. Seara, după ce s-au întors la stână, au început să consume băuturi alcoolice. La un moment dat, în jurul orei 21.00, între ei a izbucnit un conflict, din cauza unor neînțelegeri mai vechi. De la amenințări la fapte a fost doar un pas, pe care Duia l-a făcut fără să stea pe gânduri. Acesta a tăbărât asupra lui Loghin, pe care l-a lovit cu pumnii și cu picioarele. În momentul în care victima a încercat să riposteze, atacatorul a scos din buzunar un briceag și a înjunghiat-o în repetate rânduri. Când a realizat ce a făcut, Duia și-a sunat patronul, care a venit la fața locului ca să vadă ce s-a întâmplat. Acesta din urmă a alertat autoritățile. A doua zi, Sandu Duia a fost arestat preventiv.



12