Cioban vândut şi sechestrat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cioban vândut şi sechestrat

Eveniment 27 Noiembrie 2009 / 00:00 676 accesări

Un cioban a fost vândut şi ţinut sub sechestru de un fermier care l-a cumpărat în schimbul sumei de 1.200 lei. În urmă cu câteva luni, Cristinel Căpşună, în vârstă de 19 ani, împreună cu tatăl său Ion, au venit dintr-un sat din Moldova în judeţul Constanţa pentru a găsi un loc de muncă. La scurt timp cei doi s-au stabilit în localitatea constănţeană Pietreni unde Ion Căpşună s-a angajat ca cioban. După câteva săptămâni, tânărul şi-a găsit şi el un serviciu în localitatea Cobadin, la stâna lui Marinel Chiper. Din plângerea depusă la Poliţie, oamenii legii spun că a reieşit faptul că la scurt timp, Cristinel a fost vândut de Chiper unui anume Ninel, proprietar de animale din localitatea Vâlcele, în schimbul a 1.200 de lei. Cristinel i-a povestit tatălui său că acolo, primea trei mese pe zi, un pachet cu ţigări şi ţuică. Cu toate că a vrut de nenumărate ori să plece, proprietarul l-a ţinut cu forţa la stână. Mai mult, acesta i-a spus tânărului că va putea parasi stâna în momentul în care munca depusă de el va acoperi suma de bani cu care l-a cumpărat. Cristinel a reuşit să îşi anunţe tatăl oferindu-i unui alt cioban ţuică în schimbul posibilităţii de a putea suna de pe telefon mobil al acestuia. Ieri dimineaţă, Ion Căpşună împreună cu mai mulţi muncitori s-au dus în localitatea Vâlcele pentru a-şi recupera fiul. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal lui Marinel Chiper sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane, iar Ninel este cercetat pentru sechestrare de persoane. În cursul zilei de astăzi, mai multe echipe de poliţişti se vor deplasa la stânele implicate în acest caz pentru audieri şi identificarea lui Ninel.

Taguri articol


12