Ciobanii se pregătesc de noi proteste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ciobanii se pregătesc de noi proteste

Social 04 Mai 2016 / 12:38 798 accesări

Reprezentanții Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, afiliat la Agrostar (Federaţia naţională a sindicatelor din agricultură, alimentaţie, tutun, domenii şi servicii conexe), iau în calcul reluarea protestelor, deoarece, spun ei, OUG 60/2015 - ordonanță prin care se suspenda aplicarea prevederilor Legii vânătorii, respectiv literele c și k din aceasta, referitoare la perioada de pășunat și numărul de câini - a încetat să mai producă efecte începând din 25 aprilie. ”Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România își exprimă îngrijorarea față de faptul că, deși la protestul organizat în decembrie 2015 circa 8.000 de crescători de animale au obținut promisiuni că problema se va rezolva, în acest moment suntem în aceeași situație”, se plâng crescătorii de animale, într-un comunicat. Deși Legea vânătorii trebuia să sufere modificări importante, legate nu doar de prevederile ce privesc perioada de pășunat și de numărul de câini pentru care a fost dată ordonanța care a expirat, ci și cu privire la dreptul de proprietate și despăgubiri acordate fermierilor, nimic nu este rezolvat, se mai plâng ei.

Concret, Ordonanța de Urgență 60/2015 trebuia să devină lege. Proiectul de lege a fost pus în discuția Comisiei pentru Agricultură din cadrul Camerei Deputaților în 26 aprilie, practic la o zi după ce Ordonanța de Urgență nu mai producea efecte, conform reprezentanților Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine. „Degeaba am participat împreună cu Federația Agrostar la diferite ședințe ale subcomisiei formate, nu s-a obținut niciun rezultat. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a modifica această lege. Dacă va trebui să ieșim din nou în stradă, o vom face”, declară vicepreședintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, Horia Moruțan.



12