Ciocolata nu este doar un delicios desert, ci este şi un „medicament”, o spun chiar specialiştii. Consumată în cantităţi moderate, ciocolata amăruie, deci cea cu o cantitate mare de cacao, de peste 75%, fără creme sau alte umpluturi, poate fi „administrată” şi ca remediu în cazul multor stări de rău. De exemplu, numeroase studii au arătat că ea reduce semnificativ simptomele sindromului premenstrual, scrie yahoo shine. De asemenea, ea are proprietăţi de a reduce colesterolul rău. În plus, are şi capacitatea de a regla tensiunea arterială. Nu în ultimul rând, ciocolata ţine inima sănătoasă. Un studiu recent a dovedit că persoanele care consumă regulat ciocolată, cel puţin 20 de grame pe zi, prezintă o îmbunătăţire semnificativă a fluxului de sânge. Efectul pozitiv al ciocolatei este legat de conţinutul de polifenoli care eliberează oxid nitric, substanţă care are capacitatea de a dilata arterele. Şi asta nu e tot. Ciocolata îmbunătăţeşte aspectul pielii. Unii din compuşii din ciocolată funcţionează ca un filtru natural împotriva razelor ultraviolete. Două pătrăţele de ciocolată neagră pe zi reduc riscul apariţiei cancerului de piele, cu aprox. 50%. S-a dovedit că ciocolata are capacitatea de a reduce durerea. Un studiu recent publicat în Journal of Neuroscience a constatat că răspunsul la durere este mai lent în cazul celor care consumă ciocolată.