Cioloș cere urgentarea reformei în administrație

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Ora premierului“ în Parlament

Cioloș cere urgentarea reformei în administrație

Politică 11 Aprilie 2016 / 17:47 454 accesări
Premierul Dacian Cioloş: „Guvernul va pune accent pe competenţă, transparenţă şi profesionalism în procesul de recrutare a funcţionarilor publici”

Premierul Dacian Cioloş: „Guvernul va pune accent pe competenţă, transparenţă şi profesionalism în procesul de recrutare a funcţionarilor publici”

Dacian Cioloş a prezentat, luni, în faţa deputaţilor, în cadrul „Orei premierului”, aspecte legate de reforma statutului funcţionarului public. „Intenţia mea este să lansăm cât mai repede dezbaterea privind reforma administraţiei. Vrem să abordăm partea de reformă a statutului funcţionarului public, să clarificăm aspecte legate de statutul funcţionarului public”, a spus primul-ministru. El a afirmat că obiectivul Guvernului este să se pună accentul pe competenţă, transparenţă şi profesionalism, atât în procesul de recrutare a funcţionarilor publici, cât şi în procesul de evoluţie a carierei lor. „Trebuie să recâştigăm încrederea în faptul că funcţionarul public lucrează în interesul cetăţeanului şi că nu trebuie să depindă pe ascuns de politic”, a afirmat Cioloş. A fost pentru a treia oară de când Cioloș e în funcție când acesta a participat la „Ora premierului”. Prima dată a fost în 8 februarie, la dezbaterea cu tema „Legislația electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetățenilor”, iar a doua oară în 14 martie, când Cioloș a dat explicații cu privire la schimbarea mai multor prefecți. Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, o dată pe lună, de regulă în prima zi de luni a fiecărei luni calendaristice, are loc „Ora premierului”, care cuprinde dezbateri politice cu participarea primului-ministru, pe probleme de interes major pentru viața politică, economică și socială.



12