Comisarul european desemnat al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş, a declarat, într-un interviu, că estul european poate contribui la revitalizarea Politicii Agricole Comune şi că, personal, va lucra în interesul Uniunii Europene, păstrându-se român \"în spirit\". Dintre valorile personale, Cioloş spune că va folosi spiritul de conciliere, deschiderea către dialog pentru a căuta \"esenţele\" în interesele naţionale ale statelor membre ale Uniunii, esenţe care sunt substanţa pe care se construiesc valorile comune europene. În acelaşi timp, Cioloş vede Franţa drept ţara în care a descoperit Europa, cu \"ambiţiile şi instituţiile sale. El a vorbit şi despre prietenia care îl leagă de francezul Michel Barnier, desemnat comisar european pentru Piaţă Internă şi Servicii, pe care o apreciază ca o relaţie între doi oameni integri, care ştiu să-şi pună amiciţia \"în interesul larg, rămânând fiecare vertical în ceea ce face\". În ceea ce priveşte felul în care a fost receptată în ţară desemnarea sa, comisarul european nu s-a simţit \"pus\" la o remorcă politică şi crede că desemnarea sa este un succes diplomatic de etapă, care aparţine României. Cioloş consideră că cel mai mare adversar pe care îl are în procesul de numire a sa în funcţia de comisar european este reprezentat de prejudecăţile europene faţă de mediul politic din România. „În perioada care a mai rămas până la audieri, dincolo de pregătirea unor răspunsuri tehnice la întrebări tehnice legate de Politica Agricolă Comună, prin contacte directe cu membri ai Parlamentului, voi încerca să depăşesc anumite prejudecăţi care persistă în mediul politic de la Bruxelles, referitor la mediul politic din România, prejudecăţi ce se pot repercuta asupra obiectivităţii aprecierii politice, la votul din comisia parlamentară de specialitate, a declarat Cioloş.