Cioloș și-a tras partid!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cioloș și-a tras partid!

Politică 01 Aprilie 2018 / 18:01 951 accesări

Fostul premier Dacian Cioloş a depus la tribunal actele pentru înfiinţarea partidului “Mişcarea România Împreună” (RO+), desprins din platforma civică România 100, anunță news.ro. „În decembrie anul trecut am anunţat că din «Platforma România 100» se va desprinde un partid politic. Vreau să vă anunţ că a fost depusă la Tribunal cererea de înregistrare a unui nou partid politic ieşit din platformă. Este vorba de partidul Mişcarea România Împreună. Am decis să facem şi acest pas, e primul pas, acela de cerere a înregistrării. Astăzi facem anunţul demersului pe care l-am făcut, şi nu al lansării partidului, îl vom lansa când va exista ca atare. În programul politic noi am dezvoltat mai degrabă într-o primă fază în jurul acestor valori - onestitate, competenţă, bun simţ, transparenţă, credinţa că fiecare om e important, că un proiect de reconstrucţie trebuie în jurul oamenilor şi al valorilor lor, şi că toate soluţiile trebue să aibă la bază aceste valori. Membrii fondatori şi-au asumat pur şi simplu un rol administrativ, partidul este al tuturor celor care au investit în această platformă”, a spus Dacian Cioloş.

Taguri articol


12