Senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, ieri, demisia din Senat, după ce a fost ales în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). El a menţionat că face acest gest pentru a evita o situaţie de incompatibilitate. Vacantarea mandatului său a fost decisă de plen cu 114 voturi „pentru” şi patru voturi „împotrivă”. Victor Ciorbea a fost ales senator în Colegiul uninominal 7 din Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. Plenul comun al celor două Camere a aprobat, săptămâna trecută, numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte, membru executiv al Consiliului ASF, şi a lui Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF. Parlamentarii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest faţă de nominalizarea lui Ciorbea. De altfel, PDL a sesizat Curtea Constituţională (CC) în legătură cu această numire, CC urmând să ia în discuţie sesizarea în 30 aprilie.