Ciprul avertizează Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ciprul avertizează Turcia

Externe 30 Octombrie 2009 / 00:00 281 accesări

Ministrul cipriot al Afacerilor Externe, Markos Kyprianou, a ameninţat, joi, Turcia că vor exista consecinţe privind negocierile de aderare la UE, dacă nu acceptă, pînă în decembrie, deschiderea porturilor şi aeroporturilor sale pentru navele şi avioanele cipriote greceşti. ”Nu vorbesc despre închiderea uşii UE”, a subliniat el, precizînd că decizia trebuia luată de toate Guvernele europene şi că ea ar urma să afecteze negocierile de aderare. Ankara a început negocierile de aderare la UE în 2005, dar nu a deschis, pînă în prezent, decît 11 din totalul de 35 de capitole. Opt capitole sînt deja blocate începînd din 2006, din cauza acestui diferend vamal cu Ciprul, stat membru al UE din 2004 şi pe care Turcia nu îl recunoaşte.

În ceea ce priveşte negocierile turco-cipriote în vederea unei reunificări a insulei, ele au înregistrat progrese, dar doar pe teme secundare. Ciprul este divizat, după ce Turcia a invadat în 1974 nordul insulei, ca reacţie la o lovitură de stat a naţionaliştilor ciprioţi-greci susţinuţi de Atena, care dorea să alipească insula la Grecia. Ankara menţine în prezent 35.000 de militari în nord. Procesul de pace nu a înregistrat încă progrese semnificative.

Taguri articol


12