Circa 20% dintre zborurile operate de Air France, suspendate pe fondul grevei naţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Circa 20% dintre zborurile operate de Air France, suspendate pe fondul grevei naţionale

Externe 11 Iunie 2016 / 14:42 572 accesări

Aproximativ 20% din zborurile operate de Air France sunt suspendate sâmbătă, atât interne, cât şi internaţionale, pe fondul intrării în grevă a piloţilor companiei aeriene, în semn de protest faţă de reforma Muncii, relatează Associated Press.

Circa un sfert din numărul piloţilor companiei Air France au intrat în grevă sâmbătă, alăturându-se angajaţilor din domeniul transportului feroviar şi al celor din cadrul serviciilor de colectare, care protestează de câteva zile.

Printre pasagerii afectaţi de perturbările traficului aerian se află şi suporteri ai campionatului de fotbal Euro 2016, organizat anul acesta de Franţa.

Sindicatele intenţionează să prelungească greva până joi, solicitând salarii mai bune.

Air France a anunţat că "aproximativ 80% din zboruri vor fi asigurate" duminică, în condiţiile în care o nouă grevă a izbucnit sâmbătă.

Compania a precizat că va asigura şi "peste 80% dintre zborurile pe distanţă lungă", "peste 85% din cele interne" şi "aproximativ 70% din cele pe distanţă medie" dinspre şi spre aeroportul Charles-de-Gaulles.

Taguri articol


12