Curtea de Apel Constanţa a respins, vineri, recursurile declarate de trei foşti angajaţi ai circului „Circus Americano” împotriva condamnării lor la ani grei de închisoare pentru viol şi tâlhărie. Magistraţii au emis sentinţa definitivă prin care Sebastian Cristian Molnar, de 19 ani, din satul maramureşean Singer, a primit trei ani şi jumătate de închisoare, Adrian Dragomir, de 34 de ani, din localitatea Izvoare, judeţul Dolj, are de executat şapte ani, şi Beniamin-Viorel Badiu, de 21 de ani, din Hunedoara, va sta după gratii cinci ani. În plus, instanţa a decis ca cei trei să îi plătească tinerei pe care au violat-o şi au tâlhărit-o suma de 10.000 de euro drept despăgubiri morale. Conform rechizitoriului, în seara de 11 spre 12 august 2009, cei trei indivizi au batjocorit o tânără de 21 de ani, din Mangalia. Anchetatorii au stabilit că Dragomir, Badiu şi Molnar au venit vara pe litoral, cu circul, în staţiunea Saturn. Într-una din zile, când se aflau în Mangalia, au acostat pe stradă o tânără care se întorcea de la serviciu. Anchetatorii spun că, sub ameninţarea unui cuţit, circarii au dus-o în gangul unei locuinţe părăsite, unde Dragomir şi Badiu au violat-o. Molnar nu a participat la viol, dar i-a furat victimei telefonul mobil. Fata a depus o plângere la poliţie, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a da de urma violatorilor, care au fost prinşi două săptămâni mai târziu. Poliţiştii au găsit asupra unuia dintre ei telefonul mobil al tinerei tâlhărite, iar în camera în care cei trei erau cazaţi, cuţitul folosit pentru ameninţarea victimei. Pe parcursul procesului, tinerii au susţinut că sunt nevinovaţi şi că fata care îi acuză că au abuzat de ea a întreţinut de bunăvoie relaţii sexuale cu ei.