Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) din România organizează, pe 17 noiembrie, la Hotelul Mistral Resort din localitatea Moeciu de Sus, Adunarea Generală a Federaţiei, la care vor participa asociaţiile de promovare şi dezvoltare a turismului, membre FAPT. În cadrul întâlnirii vor fi dezbătute, printre altele, proiectele de cooperare inter-regională derulate la nivelul asociaţiilor de promovare a turismului, legislaţia din domeniu, participarea la târgurile naţionale şi internaţionale de profil, realizarea de materiale de promovare turistică şi comunicarea cu autorităţile locale. „De asemenea, Federaţia are în vedere introducerea în programele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România a unui circuit turistic pilot, care să aibă ca itinerariu o zonă turistică mai puţin promovată. Primul proiect propus se va desfăşura în Transilvania”, a declarat preşedintele FAPT, Corina Martin.