Circulaţia rutieră, închisă pe o stradă din Craiova, după ce asflatul s-a surpat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Circulaţia rutieră, închisă pe o stradă din Craiova, după ce asflatul s-a surpat

10 Iulie 2016 / 07:31 594 accesări

Circulaţia rutieră a fost închisă, sâmbătă seara, pe strada Constantin Brâncuşi din Craiova, în zona sediului Curţii de Apel, după ce o groapă de circa doi metri pătraţi a apărut în asfalt.

Mai multe echipaje de intervenţie de la Compania de Apă Oltenia au ajuns în zonă, întrucât de cele mai multe ori când s-a surpat asfaltul în Craiova a fost vorba de conducte de apă fisurate. De data aceasta, însă, problema nu ar fi de la reţeaua de alimentare cu apă.

“Nu este vorba de o conductă a Companiei de Apă Oltenia, noi suntem aici. Am verificat tot. Nu ştim de unde este problema deocamdată. Groapa are cam doi metri pătraţi, încercăm să depistăm problema”, a declarat Constantin Mitriţă, directorul Companiei de Apă Oltenia.

Autorităţile iau în calcul chiar şi o surpare de teren.

"Am închis deja circulaţia pe stradă. Au venit şi echipele de la termoficare, încercăm să aflăm de unde a apărut problema. Este posibil să fie şi o alunecare de teren. Sperăm să putem remedia problema în această noapte şi apoi să asfaltăm”, a declarat, la rândul său, viceprimarul Craiovei, Adrian Cosman.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, şansele ca strada Constantin Brâncuşi să fie redată traficului rutier până duminică dimineaţă sunt minime.

Taguri articol


12