Circulație blocată pe bulevardul Mamaia. Avarie la conducta de apă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Circulație blocată pe bulevardul Mamaia. Avarie la conducta de apă

Social 07 Iulie 2016 / 09:12 752 accesări

Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul dimineții zilei de 7 iulie 2016, la conducta principala de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe b-dul Mamaia, zona intersecției cu b-dul Tomis, echipele de intervenție RAJA au blocat două benzi de circulație, cu sensul de mers către stațiunea Mamaia, în intervalul 08.30 – 13.00. Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, și le dăm asigurări că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt“, se arată într-un comunicat RAJA.

Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.

Taguri articol


12