Centrul Infotrafic anunţă valori tot mai crescute ale traficului pe principalele drumuri care duc spre Bucureşti, dar şi la punctul de trecere al frontierei Nădlac II, pe sensul de ieşire spre Ungaria, iar porturile Constanţa şi Midia rămân închise din cauza vântului puternic. Centrul ...
Trafic infernal în Europa cu ocazia sărbătorilor Pascale. Se aşteaptă cu orele atât în interiorul cât şi în afara frontierelor Schengen, din cauza controalelor amănunțite. O situaţie dificilă se înregistrează şi în Elveţia, în apropierea tunelului Gotthard ...
Polițiștii de la Rutieră au fost solicitați să intervină la un accident petrecut marți, în jurul orei 17.00, pe bulevardul Mamaia din Constanța. Un autoturism a lovit o persoană, chiar pe trecerea de pietoni. La fața locului a ajuns și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța ...
Poliţiştii au aplicat, în weekendul Floriilor, aproape 25.000 de sancţiuni, în valoare de peste 9 milioane de lei şi au reţinut peste 1.300 de permise de conducere, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Astfel, au fost organizate aproape 1.600 de acțiuni și controale ...
De regulă, noi, românii, suntem obișnuiți ca lucrările de infrastructură realizate de autorități să înceapă mult mai târziu decât au fost anunțate. Dar, uneori, autoritățile ne iau prin surprindere. La Constanța, spre exemplu, deși Primăria a informat că lucrările de ...
Circulaţia este redirecţionată, luni, pe prima bandă, pe Autostrada A4 Ovidiu – Constanţa, sensul de mers spre Bucureşti, din cauza lucrărilor de decolmatare a rosturilor, anunţă Centrul INFOTRAFIC. Reastricţia este valabilă până la ora 18. Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului ...
Şoferii care au drum, miercuri, pe autostrăzile A1, A2 şi A3 vor avea mai multe restricţii pe anumite tronsoane din cauza lucrărilor în execuţie, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Astfel, până în jurul orei 13.00, pe autostrada A2 Bucureşti ...
Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul acestei zile, 17 martie 2017, la conducta principală de alimentare cu apă, de pe bd. Tomis, în zona Colegiul Tehnic Tomis, echipele de intervenție RAJA au blocat două benzi de circulație, pe sensul de mers de la Dacia către Spitalul Județean ...
Traficul pe DN 59B, care leagă Timișoara de Vama Moravița, a fost blocat, marți după-amiază, după ce un TIR încărcat cu frigidere s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind rănit. Pentru ridicarea autotrenului a fost aşteptată o macara de mare tonaj. Potrivit reprezentanților Poliției Timiș ...
Polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale au depistat un bărbat care conducea un autoturism cu viteza de 214 km/h, pe Autostrada A1. "La data de 9 martie, în jurul orei 14,00, polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale au depistat, pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - ...
Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul acestei dimineți, 10 martie 2017, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe b-dul Mamaia, echipele de intervenție RAJA au blocat două benzi de circulație, la intersecția bulevardului cu strada Renașterii, pe sensul de mers ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţă, atenţionări cod galben de ceaţă pentru şase judeţe, unde vizibilitatea scade şi sub 50 de metri. Judeţul Caraş-Severin este sub cod galben de ceaţă până la ora 8.00, în timp ce Botoşani, Bihor, Timiş, Arad şi Satu Mare ...
Am mai primit un set de fotografii interesante, cu o parcare demnă de orice tomis-man care se respectă. Atâta stil în a dovedi cât de tare te doare în pășune de regulile de circulație mai rar găsești. Să parchezi pe colț, la mai puțin de cinci metri de trecerea de pietoni, și să ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România anunţă participanţii la trafic că, în perioada 1 martie - 27 aprilie, antreprenorul va relua lucrările rămase de executat la podul de la Agigea. Astfel, se vor executa lucrări de frezare asfalt, turnare beton de egalizare ...
După mai mult de șapte luni de testări și studii de trafic, sensul giratoriu din zona Galeriilor Soveja va deveni definitiv. Drumarii au început deja lucrările pentru definitivarea amenajării, care a stârnit controverse. Problemele au apărut imediat după realizarea provizorie, când șoferii ...
Traficul rutier pe Transalpina se desfăşoară, duminică, în condiţii de iarnă între Novaci şi Rânca, judeţul Gorj, unde stratul de zăpadă ajunge la trei centimetri. Şase utilaje de deszăpezire acţionează în zonă, potrivit mediafax.ro. Potrivit Centrului Infotrafic din ...