Vacanţa de Paşte se apropie şi, ca în fiecare an, pe drumurile din ţară traficul paralizează. Se circulă greu pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la intrarea în Capitală, pe o distanţă de aproximativ doi kilometri şi pe DN Centura Bucureşti. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA anunţă participanţii la trafic că potrivit prevederilor HG nr. 1777/2004 cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în ...
Graniţa cu Ungaria este blocată de tiruri. Şoferii aşteaptă şi câte o jumătate de zi ca să iasă din ţară, atât prin vămile din Arad, cât şi prin cele din judeţul Bihor, din cauza restricţiei de circulaţie pentru vehiculele de mare tonaj, care a fost în vigoare în Ungaria ...
La data de 27 martie, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au depistat un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Lumina, care a condus un autoturism pe strada Morii, din localitatea Cumpăna, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, fiind ...
Există un site pe care, desigur, orice şofer care se respectă îl cunoaşte, şi care se numeşte trafficguide.ro. Aici poţi vedea, prin intermediul unor camera live, condiţiile meteo şi de trafic din toate zonele României. Acest site este extrem de util, în special în această perioadă ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că în data de 18.03.2018, începând cu ora 15:00, se închide circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe A2, între București și Drajna (km 9+500 – km 105+000) pe ambele sensuri din cauza ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță, pe perioada 16 - 21 martie, un transport cu depăşiri agabaritice. Traseul lui trece, invariabil, prin Constanța. Iată care este: CONSTANȚA POARTA 7 – A4 – DN3 – MURFATLAR – DN22C – DJ224 – TORTOMAN ...
Accesul auto în Zona Peninsulară va fi restricționat, mai devreme sau mai târziu. Anunțul a fost făcut de primarul Constanței, Decebal Făgădău, în timpul unei conferințe de presă. El a declarat că a luat această decizie în urma aplicării unui chestionar online în rândul ...
Calitatea de membru al Uniunii Europene al Marii Britanii a împiedicat Registrul Auto Român să interzică circulația mașinilor cu volan pe dreapta pe strazile din Romania. Cel mai probabil situația se va schimba după Brexit. Conducerea Registrului Auto Român se gândește să interzică ...
Un bărbat în vârstă de 50 ani şi-a pierdut viaţa, duminică după-amiază, într-un accident produs pe DN 17, la ieşirea din municipiul Bistriţa spre comuna Livezile, iar alte cinci persoane au fost rănite, potrivit datelor comunicate Agerpres de către purtătorul de cuvânt al ...
Pe DN 3A, între localitățile Drajna și Fetești(km 43+300 - km 76+326) a fost instituită restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Măsura a fost luată din cauza ninsorii și a viscolului puternic ce determină vizibilitate foarte ...
Începând cu ora18.00, s-a deschis circulația rutierăpentru toate categoriile de autovehiculelepeDN 2A, DN 2C, DN 22 și DN31 astfel: - DN 2A între localitățile Urziceni și Ion Roată (km 3+000 – km 16+000) - DN 2Cîntre localitățile Costești și Padina (km 0+000 ...
Începând cu ora17:00s-a deschis circulația rutierăpentru toate categoriile de autovehiculelepeDN 2A, DN 3, DN 3A și DN 21 astfel: - DN 2A între localitățile Slobozia și Giurgeni (km 16+700 – km 116+000) - DN 2Cîntre localitățile Tovărășia și Slobozia (km 48+000 ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a publicat raportul orei 17.00, cu starea drumurilor din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Călărași și Ialomița. Redăm integral textul raportului: "CAROSABIL:Judetul Constanta : DN 38 : partial zapada framantata 2-3 cm, viscol la sol cu ...
- DN 21, între Brăila și Însurăței, a fost instituită restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone; - DN 22, între Smârdan și Baia, a fost instituită restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă ...
Din cauza vremii nefavorabile, circulaţia rutieră între București şi zona Dobrogei, autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, în totalitate, şi autostrada A4 Ovidiu - Agigea sunt la această oră închise. De asemenea, din cauza ninsorii şi a viscolului au fost închise mai multe drumuri ...