Cisternă cu nitrat de amoniu, răsturnată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cisternă cu nitrat de amoniu, răsturnată

Eveniment 28 August 2012 / 00:00 409 accesări

Pericol de explozie ieri dimineaţă, pe şoseaua care leagă Tulcea de Constanţa, după ce o autocisternă încărcată cu 6,8 tone de nitrat de amoniu tehnic s-a răsturnat, în jurul orelor 08.30, la ieşirea din localitatea tulceană Baia. Potrivit anchetatorilor, Sorin P., de 33 de ani, din Tulcea, a condus autovehiculul pe Drumul Naţional 22 (Constanţa - Tulcea), dinspre Baia către localitatea Mihai Viteazu. Ajuns la ieşirea din Baia, au stabilit poliţiştii de la Rutieră, bărbatul a pierdut controlul autocisternei, care a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat. „În urma accidentului, rezervorul de combustibil al autocamionului s-a fisurat, existând riscul producerii unei explozii. În zonă s-a format un perimetru de siguranţă de 800 de metri, iar traficul rutier pe DN 22 a fost oprit”, a declarat pentru „Telegraf” insp. princ. Daniela Condrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea. Şoferul autocisternei a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Tulcea, în vreme ce un alt bărbat, de 35 de ani, aflat în cabina autocamionului, a primit îngrijiri medicale la locul coliziunii. Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” Tulcea au intervenit pentru a lua măsurile necesare prevenirii unei explozii. La locul accidentului au fost trimise două autospeciale de intervenţie, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi două echipaje de pompieri militari, care au acţionat pentru neutralizarea pericolului. În intervalul în care traficul rutier a fost sistat pe DN 22, şoferii care au trecut prin zonă au fost nevoiţi să folosească ruta ocolitoare Panduru - Parc Eoliene - Mihai Viteazu. La aproape trei ore după producerea accidentului, în jurul orelor 11.30, circulaţia a putut fi reluată pe DN 22. Lucrătorii Poliţiei Rutiere Tulcea continuă cercetările.



12