Împlineşte 15 ani, dar deja se gîndeşte la viitorul lui şi la ceea ce vrea să facă în continuare. Este vorba despre Mihai-Radu Popescu, elev al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrîn” (CNMB) din Constanţa (clasa a IX-a, Matematică-Informatică intensiv), cîştigătorul ediţiei a IV-a a Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe pentru Juniori, desfăşurată în Iaşi, în perioada 28-31 august 2009. Mihai participă la competiţii naţionale de matematică de cînd era în clasa a III-a. „Am participat la concursurile naţionale „Cangurul” şi „Concursul Rezolvitorilor”. Anul trecut am mai participat şi la Olimpiada Naţională de Fizică, unde am luat premiul I şi la Olimpiada Naţională de Matematică, dar din păcate aici nu am reuşit să obţin rezultate bune”, povesteşte Mihai. Pentru Olimpiada Naţională de Ştiinţe, s-a pregătit timp de un an, cu trei profesori îndrumători, cîte unul pentru fiecare specializare din cadrul competiţiei: profesorul Liliana Timofte la biologie, Monica Dumitru la chimie şi Sanda Oprea la fizică, cadre didactice titulare la CNMB. Deşi la Iaşi s-a deplasat întregul lot constănţean (pe lîngă Mihai au mai fost prezenţi şi Radu-Mihai Alexandrescu - elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală „Ion Jalea” Constanţa - îndrumat de profesorii Niculina Stoian la biologie, Milica Alexandru la chimie şi Filis Izet la fizică şi Gabriela Crangă - elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală „Ion Luca Caragiale” Constanţa - care i-a avut ca profesori îndrumători pe Magdalena Iulia Ciuche la biologie şi Petre Ioniţă la fizică-chimie) Mihai a fost singurul care a urcat pe podium. Pe lîngă faptul că a obţinut primul loc la Olimpiadă, Mihai a fost selectat să facă parte şi din lotul lărgit al României. Lotul lărgit pentru olimpiada de ştiinţe - faza internaţională este format din primii 15 elevi din lista clasamentului final al olimpiadei - faza naţională. „Am făcut ore suplimentare cu profesorii mei îndrumători, cărora ţin să le mulţumesc şi am muncit şi acasă. A fost cea mai frumoasă competiţie la care am participat pînă acum, dar care m-a epuizat cel mai mult”, spune Mihai. Dar viaţa lui nu înseamnă numai muncă. Prospătul elev al CNMB Constanţa (a absolvit ciclul gimnazial tot în cadrul CNMB) preferă să îşi petreacă timpul liber citind. Genul preferat este SF. „Îmi place să mă mai uit şi la televizor, la documentare. Nu îmi plac emisiunile comerciale pentru că nu oferă nicio informaţie. O altă pasiune a mea sînt calculatoarele. Îmi place să caut tot felul de informaţii şi să aflu lucruri noi. Ştiu că pentru mulţi şi asta ar părea tot muncă, dar eu o fac din plăcere”, explică Mihai. Deşi la vîrsta lui majoritatea adolescenţilor au alte preocupări şi nu se gîndesc prea departe în viitor, Mihai ştie deja ce curs va urma viaţa lui. Va absolvi liceul şi va intra la o facultate de fizică din străinătate, unde se va şi stabili „pentru că în România sînt mai puţine şanse de a face cercetare”. Nu va renunţa însă de tot la România: „Voi mai veni în vizită”.