Cel puţin 30 de civili au fost ucişi, iar numeroşi alţii au fost răniţi într-un atac lansat de militanţi Stat Islamic în oraşul sirian Al-Bab, anunţă armata turcă, citată de site-ul agenţiei Reuters. Atacul a fost lansat duminică seară, pentru a împiedica civilii să părăsească ...
Patru lucrători irakieni în domeniul serviciilor umanitare și cel puțin șapte civili au murit în această săptămână, în urma unor tiruri de artilerie, în timp ce distribuiau ajutoare în două regiuni situate la est de Mosul, anunță Națiunile Unite. Comunicatul ONU nu ...
Țările membre ale Uniunii Europene sunt de acord să înăsprească legislația cu privire la posesia de arme de foc, dar nu reușesc să ajungă la un acord cu privire la interdicția armelor semi-automate precum puștile Kalașnikov, informează Reuters. Măsurile fac parte dintr-un pachet legislativ ...
Procesul de evacuare a civililor din sectorul care era controlat de rebeli în Alep și asediat în prezent de regimul sirian va fi finalizat în termen de o zi, maximum două, a dat asigurări șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, marți, în cadrul unei conferințe de presă cu omologii săi ...
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a decis luni, în unanimitate, trimiterea de observatori în oraşul sirian Alep, eliberat recent de armata siriană de sub controlul insurgenţilor. Aproximativ 20.000 de persoane - insurgenţi şi civili - au putut fi evacuate din Alep, în ultimele ...
Operațiunea de evacuare a miilor de civili și combatanți din ultimele cartiere controlate de rebeli în Alep a fost suspendată vineri de către forțele regimului, a declarat pentru AFP o sursă de securitate siriană. "Operațiunea de evacuare a fost suspendată, deoarece oamenii înarmați nu ...
Aproape 8.000 de civili au fost evacuați din orașul sirian Alep, iar un al șaselea convoi se află "în drum către o zonă sigură", a anunțat vineri ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, relatează Reuters. Șeful diplomației turce a anunțat pe Twitter că peste 7.000 de civili au fost ...
Ban Ki-moon, secretarul general al ONU a transmis un mesaj de alarmă cu privire la ”rapoarte în privința atrocităților comise asupra unui număr foarte mare de civili, inclusiv femei și copii” în Alep, informează purtătorul de cuvânt al organizației, citat de site-ul ziarului The ...
Grupuri armate ale opoziției siriene i-au împiedicat pe civili să părăsească sectorul de est al orașului Alep (nordul Siriei), mergând chiar până deschiderea focului de armă asupra oamenilor care fugeau din calea luptelor, a declarat vineri un purtător de cuvânt al ONU, citat de France ...
Aproape un milion de civili trăiesc în zone din Siria aflate sub asediu militar, anunţă Stephen O'Brien, şeful Biroului ONU pentru Operaţiuni Umanitare, citat de site-ul cotidianului Le Figaro. "Aproape un milion de sirieni sunt asediaţi de grupuri beligerante, în Siria", a declarat ...
Cel puţin 27 de civili au murit sâmbătă din cauza bombardamentelor regimului sirian asupra cartierelor controlate de rebeli din oraşul Alep, în cea de-a cincea zi de ofensivă a armatei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează Le Figaro. "Aproape niciun ...
Cel puțin 11 persoane, dintre care patru copii, au murit în urma unor raiduri aeriene care vizau două localități controlate de rebeli la est de Damasc, potrivit Observatorului Sirian pentru drepturile Omului (OSDO). În Duma, principalul oraș din apropiere de Damasc, frecvent atacat de regim, un raid ...
Doi militari americani şi 26 de civili au fost uciși joi, în nordul Afganistanului, în timp ce ofereau asistență forțelor de securitate afgane, în operațiuni împotriva talibanilor, în apropiere de orașul Kunduz, au anunțat armata SUA şi poliţia afgană. Militarii au fost vizați ...
Cel puțin 300 de copii-soldați folosiți de Statul Islamic (SI) au fost uciși în ultimele două săptămâni, de când forțele guvernamentale irakiene și aliații acestora au lansat o ofensivă de recucerire a orașului Mosul, aflat sub controlul organizației teroriste. Potrivit Observatorului ...
Guvernul SUA a solicitat membrilor civili care fac parte din familiile personalului consular american din Istanbul să părăsească Turcia, din cauza numărului tot mai mare de amenințări din partea organizațiilor teroriste, potrivit unei alerte de călătorie emise sâmbătă de Departamentul de Stat al SUA ...
Armistițiul umanitar de 11 ore anunțat de Moscova pentru a le permite civililor și rebelilor să părăsească orașul sirian Alep a intrat joi în vigoare. Moscova a anunțat anterior că raidurile aeriene ruse și siriene au fost oprite cu două zile înainte de data programată. Armistițiul era ...