La finalul şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, le-a adus la cunoştinţă consilierilor faptul că DNA a trimis o adresă instituţiei, în care se solicită consilierilor să se pronunțe dacă CJC se constituie parte civilă în dosarul 200. Este vorba despre dosarul în care președintele ales al CJC, Nicușor Constantinescu, este trimis în judecată, printre altele, pentru punerea în aplicare a unor hotărâri de Consiliu privind finanțarea sportului constănțean, dar și pentru că a onorat contracte încheiate legal între CJC și două firme constănțene. În urma propunerii lui Dragomir, toți cei 34 de consilieri au votat un proiect potrivit căruia, atunci când procesul în dosarul 200 se va finaliza, în eventualitatea în care instanța va stabili că există un prejudiciu, abia atunci CJC se va îndrepta în justiție pentru recuperarea pagubelor. Propunerea ca CJC să se constituie parte civilă a fost respinsă de majoritatea consilierilor, cu 24 de voturi ”împotrivă” și 10 ”pentru”.