La întâlnirea de ieri din staţiunea Mamaia, unde reprezentanţii Zonei Metropolitane Constanţa au prezentat stadiul implementării proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional, a fost prezent şi directorul Direc?iei Afaceri Europene din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Sevil Shaidehh, care a prezentat proiectele pe care CJC le are în derulare. „Avem trei proiecte pregătite pentru obiectivul strategic „Constanţa investitorilor”. Primul dintre ele se referă la extinderea şi reabilitarea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, prin mărirea numărului de locuri la Delfinariu, prin mărirea bazinului şi prim acoperirea acestuia, astfel încât spectacolele să poată fi date în acelaşi bazin şi vara şi iarna. Un al doilea proiect se referă la reabilitarea unei clădiri din centrul istoric pe care să o transformăm într-un Centru de Excelenţă în Afaceri. În fine, un al treilea proiect se referă la înfiinţarea unui Centru Meşteşugăresc la Ovidiu, unde o parte din angajaţi vor fi persoane cu dizabilităţi. La aceste proiecte, cofinanţarea CJC este de 50%”, a declarat Sevil Shaidehh. Potrivit directorului din cadrul CJC, acestea sunt doar o mică parte din proiectele pe care CJC le are în derulare sau în diferite faze de avizare.(R.N.)