Prefectul Constanţei, Dănuţ Culeţu, continuă acţiunea declanşată în instanţă prin care a fost suspendată activitatea Teatrului de Stat Constanţa. Confundîndu-se probabil cu George Bush şi avînd impresia că se află la Casa Albă (de Washington), Culeţu a susţinut ieri un „briefing de presă”, în cadrul căruia nu a anunţat nimic nou. Mai pe româneşte, briefing de presă înseamnă că vorbitorul nu face decît un monolog, iar reprezentanţii mass media nu au dreptul să pună întrebări. În monologul de ieri, prefectul a reiterat ideea că hotărîrea de înfiinţare a Teatrului de Stat Constanţa, adoptată în urmă cu două luni de către Consiliul Judeţean Constanţa, ar fi nelegală, că ar trebui găsite soluţii pentru rezolvarea rapidă a situaţiei dramatice în care se află cultura constănţeană, ca urmare a suspendării activităţilor teatrului. Evident, niciun cuvînt despre motivele legale care au stat la baza atacării în contencios administrativ a HCJ 131/2007, niciun cuvînt despre retragerea acţiunii în instanţă pentru ca actorii să revină în cîmpul muncii şi să nu rămînă la stadiul actual de şomeri de lux. Singurul indiciu dat de prefect a fost acela că, în opinia lui, ar trebui ca teatrele din Constanţa să fie reorganizate ca în urmă cu trei ani, adică trei instituţii de cultură cu angajaţi auxiliari separaţi, contabilităţi, conduceri şi statute juridice separate, deşi conducerea CJC a subliniat faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, autorităţile locale au dreptul exclusiv de a înfiinţa, desfiinţa, organiza şi reorganiza instituţiile de cultură din subordine. În finalul monologului, prefectul a anunţat şi cele două soluţii pe care le are pentru rezolvarea crizei culturale de la Constanţa: „Revenirea la vechea formă de organizare a teatrelor sau înfiinţarea unui nou teatru, numai în condiţiile legale şi cu acordul prealabil al artiştilor”.
De cealaltă parte, reprezentanţii Consiliului Judeţean nu au avut nicio reacţie la cele spuse de prefect, subliniind că briefingul făcut ieri de Culeţu nu a adus niciun element de noutate în discuţiile legate de teatru. În schimb, purtătorul de cuvînt al CJC, Cristian Moldovanu, a declarat că CJC s-a preocupat de rezolvarea cît mai rapidă a situaţiei create. Astfel, CJC a solicitat, ieri, printr-o adresă remisă Tribunalului Constanţa, preschimbarea termenului de judecată stabilit în dosarul de contencios administrativ 7893/118/2007, deschis de prefectul Constanţei, care vizează verificarea legalităţii hotărîrii de consiliu prin care s-a înfiinţat Teatrul de Stat Constanţa. „Termenul iniţial de judecată a fost stabilit pe 31 octombrie 2007. Fiind o situaţie delicată, am solicitat strămutarea termenului, astfel încît procesul să se judece în cel mult 10 zile”, a declarat Moldovanu.