Chiar dacă legislaţia este foarte clară şi prevede că aleşii locali care şi-au pierdut susţinerea partidului pe lista căruia au candidat îşi pierd şi mandatul de consilier, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în Consiliu Local Mihail Kogălniceanu. Consilierul vizat este pepededistul Iulian Boldea (care deţine şi funcţia de viceprimar al comunei), care nu mai face parte din PP-DD de mai bine de o lună. Conform legislaţiei în vigoare, odată ce i-a fost adusă la cunoştinţă o astfel de situaţie, primarul Ancuţa Belu trebuia să propună, în prima şedinţă de CL, un proiect prin care Boldea îşi pierdea mandatul de consilier şi, în locul său, era validat un altul de pe lista de supleanţi a PP-DD. Aşa ceva nu s-a întâmplat în prima şedinţă şi, probabil, nu s-ar fi întâmplat nici în şedinţa de ieri, dacă nu ar fi apărut un articol în cotidianul nostru, prin care arătam că un astfel de proiect nu se regăseşte în convocatorul întocmit pentru ieri. Era... însă pe ordinea suplimentară încropită probabil pe ultima sută de metri. Chiar dacă la Registratură există o hârtie depusă de mai bine de două săptămâni, o adresă de la partid prin care se arată că Boldea nu mai face parte din PP-DD, primarul Ancuţa Belu a spus în şedinţă că a solicitat un punct de vedere de la partid şi că aşteaptă reacţia conducerii formaţiunii politice. Şi pentru că, din punctul său de vedere, demiterea din CL a lui Iulian Boldea nu este tocmai în regulă, Belu le-a propus consilierilor să voteze dacă aşteaptă sau nu decizia instanţei pentru a-l exclude din CL. Minunat sau cum? Iulian Boldea a refuzat însă să facă vreun comentariu pe subiect.