O clădire ce a fost cândva reprezentativă pentru localitatea Mihail Kogălniceanu - Casa armatei - riscă să rămână doar o ruină din care, periodic, hoţii de fier vechi vin să mai dărâme câte un perete pentru a extrage mult doritul metal sau să recupereze cărămizile şi materialele de construcţii. Şi asta „mulţumită“ reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale (MApN), care ţin cu dinţii de această unitate, refuzând categoric să o treacă în patrimoniul administraţiei locale, chiar dacă legislaţia în vigoare permite acest fapt şi chiar îl încurajează. În urmă cu patru ani, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, a depus o cerere la MApN pentru a prelua clădirea care era distrusă văzând cu ochii, fără ca el să poată acţiona în vreun fel. De atunci, periodic, primarul le aminteşte militarilor prin noi solicitări că ar dori să preia clădirea cu pricina. Însă cererile trimise de la administraţia locală se pare că se evaporă, pentru că asta ar fi singura explicaţie pentru faptul că primarul nu a primit până acum niciun răspuns. Şi tot a aşteptat... vreo şase! „De-a lungul celor patru ani am intenţionat să fac tot felul de proiecte pentru a transforma această clădire emblematică pentru localitate ba în cămin cultural, ba în sală de sport. Odată cu intrarea comunei în Zona Metropolitană Constanţa (ZMC) ni s-a oferit posibilitatea de a întocmi un proiect pentru a reabilita o clădire veche. Şi pentru asta am fi primit destui bani. 700 de mii de euro! M-am gândit la această clădire pentru că este una dintre clădirile care nu merită să fie distruse“, a declarat Mureşan. Numai că timpul nu stă în loc să-l aştepte pe ministrul Apărării ca să se trezească într-o zi binedispus, iar reprezentanţii ZMC au o dată limită până la care trebuie să depună proiectele pentru a atrage bani europeni. „În luna mai trebuie să depunem întreaga documentaţie pentru a beneficia de bani. Avem nevoie de avize, de autorizaţii care nu pot fi eliberate de la o zi la alta şi nu putem risca să pierdem banii“, a mai spus Mureşan.
Primarul din Kogălniceanu menţionează că din clădirea care a ajuns doar o dărăpănătură şi care datează din anii `60 intenţiona să facă un centru de tineret cu tot ce implică acest lucru: sală de sport, sală de biliard, sală de fitness. Pe scurt, un spaţiu în care tinerii să-şi poată petrece timpul liber. „Pentru că timpul ne presează, a trebuit să renunţăm la ideea de a prelua clădirea fostei Case a armatei şi ne-am îndreptat spre Căminul cultural“, mai spune primarul. Clădirea Căminului cultural datează şi ea tot de prin anii `60, numai că acesteia i-au tot fost aduse îmbunătăţiri. O zugrăveală la timpul ei, un acoperiş schimbat când a fost cazul, o schimbare a faţadei şi aşa clădirea a fost întreţinută şi folosită de atâtea generaţii. Şi pentru că va avea la dispoziţie destui bani, primarul intenţionează să facă din clădirea Căminului cultural una care „să se întoarcă şi după soare şi după lună“. Cu o extindere a actualei clădiri pentru amenajarea unei săli de sport, cu o sală de spectacole modernă, cu o scenă asemenea, localitatea Mihail Kogălniceanu va avea unul dintre cele mai moderne Cămine cultuale. Iar în privinţa Casei armatei, primarul i-a sfătuit pe cei de la MApN „să o ia în spate şi să o ducă la ei acasă“. Şi asta pentru că este o clădire ce prezintă pericol public. „Cel mai probabil, va trebui să mă îndrept către cei de la MApN să îi determin să ia măsuri, pentru că pereţii clădirii se pot prăbuşi oricând şi pot pune în pericol viaţa oamenilor“, a mai spus Mureşan.