Clădirile în care au funcţionat zeci de ani clinicile medicală III, endocrinologie, oftalmologie, chirurgie buco-maxilo-facială, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa vor intra în conservare, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. Activitatea medicală s-a desfăşurat ani la rând în condiţii greu de imaginat, bolnavii, dar şi cadrele medicale, fiind în pericol întrucât pereţii clădirilor mai aveau puţin şi se prăbuşeau peste ei. Dr. Căpăţână a precizat că singura soluţie era transferul întregii activităţi în cadrul clădirii SCJU de pe bulevardul Tomis, investiţiile în vechile clădiri fiind inutile. Reamintim că prin eliberarea spaţiului, SCJU va economisi, lunar, circa 150 mii lei, bani ce erau necesari pentru cheltuielile de întreţinere.