Încă de la primul termen de judecată în dosarul nepoţilor lui Mircea Alexandru, zis Oaie, avocaţii acestora au invocat o excepţie ce a dus la amânarea debutului procesului. Prezenţi ieri în faţa instanţei Judecătoriei Constanţa, apărătorii au vorbit despre nelegala sesizare a instanţei, care ar fi fost efectuată cu încălcarea mai multor drepturi ale celor patru acuzaţi, solicitând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea anchetei. Magistraţii au rămas în pronunţare. Amintim că Alexandru Mircea Alexandru, zis „Mircică”, de 28 ani, Ionuţ Alexandru, de 21 ani, Iancu Alexandru, de 24 ani, şi Daniel Alexandru, zis „Pepe”, de 26 ani, toţi din Constanţa, sunt judecaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, primul în stare de arest preventiv şi ceilalţi trei în libertate. Alături de ei sunt anchetaţi şi rivalii lor cu care s-au războit în plină stradă, doi dintre ei în stare de arest. Aceştia sunt Liviu Marian Vlad, de 37 ani, Mihai Eugen Vlad, zis „Argean”, de 35 ani, şi Petrică Zapan, de 33 ani, toţi din Constanţa, acuzaţi de comiterea aceloraşi infracţiuni ca şi cei din clanul „Oaie”. Potrivit rechizitoriului, pe 3 octombrie 2009, cei patru nepoţi ai lui Mircea „Oaie” s-au bătut cu rivalii lor în Piaţa Griviţei şi în faţa sediului Partidei Romilor, distrugând trei autoturisme parcate în zonă şi spărgând geamul unui magazin. Cei şapte au aruncat cu sticle unii în alţii, s-au lovit cu bâte şi cuţite şi s-au înjurat ca la uşa cortului, totul din cauza unor conflicte mai vechi. Procurorii spun că cei doi Vlad au fost înarmaţi cu cuţite şi amicul lor Zapan a avut un pistol cu care a ameninţat pe toată lumea. „Războiul” s-a sfârşit abia după intervenţia poliţiştilor şi a trupelor speciale, care au reuşit să-i despartă pe combatanţi. Niciunul dintre scandalagii nu a recunoscut săvârşirea faptei, însă procurorii susţin că au strâns suficiente dovezi care să arate implicarea celor şapte în scandalul din Piaţa Griviţei.