După haosul produs de fosta guvernare portocalie, lucrurile încep să reintre pe făgaşul normal în ceea ce priveşte învăţământul românesc. Premierul Victor Ponta a declarat că, în opinia sa, clasa pregătitoare trebuie să revină la grădiniţă, el precizând că a discutat, deocamdată, doar telefonic cu ministrul Educaţiei Remus Pricopie, dar că va discuta şi direct cu acesta. „Mie mi se pare o greşeală (rămânerea clasei pregătitoare la şcolile gimnaziale - n.r.) şi vreau ca ministrul Pricopie să îmi explice exact ce se poate face, din punct de vedere logistic, pentru că eu cred că ar trebui clasa pregătitoare să revină la grădiniţă chiar din acest an”, a precizat premierul. La rândul său, ministrul Educaţiei, a declarat că va exista în continuare clasa pregătitoare în şcoli. „Aş vrea să precizez, pentru a mia oară de la momentul învestirii mele în funcţia de ministru al Educaţiei, că până la această oră nu există nicio decizie în legătură cu clasa pregătitoare, alta decât cea legală, respectiv că ea va funcţiona. Anul acesta va fi mai uşor întrucât vorbim de o singură generaţie, respectiv cei care intră în clasa pregătitoare, şi nu ca anul trecut când am avut două generaţii, respectiv cei care intrau în clasa pregătitoare şi cei care intrau în clasa întâi”, a spus Pricopie.